Serbia oferă 25 de euro fiecărui cetățean care se vaccinează anti-COVID-19

Serbia oferă 25 de euro fiecărui cetățean care se vaccinează anti-COVID-19
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Serbia va acorda câte 25 de euro fiecărui cetățean care s-a vaccinat anti-COVID-19 până acum și celor care se vor imuniza până la finele acestei luni. Anunțul a fost făcut de președintele Aleksandar Vučić. Acesta și-a exprimat speranța că aproximativ trei milioane de persoane se vor vaccina până la sfârșitul lui mai. Serbia e una dintre țările europene în care campania de imunizare a decurs foarte bine, numai că interesul populației pare să fi scăzut în ultima vreme.

Serbia oferă bani celor care se vaccinează anti-COVID-19

AFP notează că această inițiativă pare a fi prima de acest fel din lume.

Cu o populație de șapte milioane de locuitori, Serbia a vaccinat până acum 1,3 milioane cu ambele doze, folosind atât seruri dezvoltate în Occident, cât și pe cele ruse și chineze.

„Toţi cei care au fost vaccinaţi cu una sau ambele doze şi toţi cei care se vor vaccina cel puţin cu o doză până la 31 mai vor primi 3.000 de dinari (25 euro)”, a anunţat Aleksandar Vučić.

Președintele sârb speră ca astfel să motiveze populația și până la data limită aproximativ trei milioane de persoane să se vaccineze cel puțin cu prima doză. Acesta a mai precizat că vrea astfel și să-i recompenseze pe cei care au dat dovadă de responsabilitate până acum.

„Nu am văzut niciodată în literatura medicală ca cineva să fie plătit pentru a se vaccina anti-COVID-19. Am putea să fim primii nu doar în Europa, ci în lume”, a declarat epidemiologul sârb Zoran Radovanovic.

Vučić a mai anunțat că bugetarii care nu au fost vaccinaţi nu vor mai putea primi indemnizaţii pe timpul concediului medical dacă s-au îmbolnăvit de COVID-19.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație