Accident rutier mortal în județul Cluj: Un motociclist a decedat, după impactul cu un autocamion

Accident rutier mortal în județul Cluj: Un motociclist a decedat, după impactul cu un autocamion
foto: Pixabay

Un accident rutier a avut loc miercuri la ieșirea din localitatea Căpușu Mare, județul Cluj, unde o motocicletă a luat foc după impactul cu un autocamion, iar un motociclist a decedat.

Cluj: Accident rutier între o motocicletă și un autocamion. Motociclistul a murit

După coliziunea cu autocamionul, motocicleta a luat foc, astfel că mai mulți șoferi au oprit mașinile și au încercat să stingă flăcările până la sosirea pompierilor.

„O autospecială şi două echipaje SMURD au fost alertate în jurul orei 11,10 să intervină în urma unui accident rutier produs la ieşirea din localitatea Căpuşu Mare. Salvatorii au găsit la locul accidentului un autocamion şi o motocicletă avariate, iar ultima era ieşită în afara părţii carosabile şi distrusă de flăcări. Mai mulţi conducători auto s-au oprit şi au acţionat cu stingătoare pentru a stinge flăcările până la sosirea pompierilor”, au precizat reprezentanții ISU Cluj, potrivit Agerpres.

Motociclistul aveau traumatisme extrem de grave și incompatibile cu viața, au mai spus reprezentanții ISU Cluj, care au explicat că, în aceste condiții, nu s-au putut aplica manevrele de resuscitare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`