Michael Collins, astronautul care a făcut parte din echipajul  Apollo 11, a murit. Boala care l-a răpus (VIDEO)

Michael Collins, astronautul care a făcut parte din echipajul  Apollo 11, a murit. Boala care l-a răpus (VIDEO)

Astronautul Michael Collins, care a făcut parte din echipajulApollo 11, prima misiune cu echipaj pe Lună, a murit miercuri. Acesta avea90 de ani și sufereade cancer.

Pilot al modulului de comandă, el rămăsese pe orbită în timp ce colegii de misiune Neil Armstrong și Buzz Aldrin au devenit primii oameni care au mers pe Lună.

Michael Collinsa fost selectat ca parte a celui de-al treilea grup de 14 astronauți, a zburat de două ori în spațiu, odată în cadrul programului Gemini 10 și a doua oară cu programul Apollo 11.

Aparatul de zbor decola pe 16 iulie 1969, de la Kennedy Space Center din Florida, cu un echipaj compus din trei persoane. Doi dintre aceștia au fost primii oameni care au pus piciorul pe satelitul natural al Pământului.

Misiunea Apollo 11 a fost lansată la 8:32 dimineața (15: 32 ora României). La bord se aflau Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins.

Armstrong, în vârstă de 38 de ani în acel moment, era comandantul misiunii. Collins era pilotul modulului principal, iar Edwin “Buzz” Aldrin era pregătit să piloteze modulul care urma să ajungă pe lună.

Cei trei au călătorit timp de trei zile pentu a intra pe orbita lunară. Au străbătut 240.000 de mile (aproximativ 386.242 km) în 76 de ore pentru a intra pe orbita satelitului natural pe 19 iulie. A doua zi, la 13:46, modulul lunar Eagle, condus de Armstrong și Aldrin, s-a desprins de modulul de comandă, în care a rămas Collins.

Pe 20 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care pășeau pe lună. Armstrong a coborât primul rostind celebrele cuvinte “E un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:08 - De ce nu a luat statul român măsuri diplomatice împotriva Rusiei după anularea alegerilor? / Iohannis: „Se poate face numai dacă ai dovezi concrete și dovezi indubitabile” (VIDEO)
18:05 - Răspunsul lui Klaus Iohannis, întrebat dacă mai rămâne în funcție: „Eu nici nu pot să plec. Cum să plec dacă Constituția îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere” (VIDEO)
18:01 - Klaus Iohannis: Nu vreau să invit partidele doar să ne vedem. Când există o claritate în negocieri, cel puțin în ce privește propunerea de prim-ministru, voi convoca consultările (VIDEO)
18:00 - Ce sentință definitivă a primit Mario Iorgulescu după rejudecarea dosarului privind accidentul din 2019
17:51 - Klaus Iohannis: Să nu își imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătură „Cu dragoste, din partea Estului” / Niciun serviciu nu poate să spioneze proprii politicieni / Nu poți să vii și să interzici un candidat fiindcă vorbește ciudățenii (VIDEO)
17:50 - Klaus Iohannis, despre anularea prezidențialelor: „”Nu fac pe nimeni responsabil” / „Influența străină a fost găsită ulterior și am avut un sprijin semnificativ de la parteneri strategici”
17:40 - Klaus Iohannis, la Bruxelles: Am discutat și despre setul de măsuri și instrumente pe care trebuie să le dezvoltăm pentru a combate interferența malignă a Rusiei în toate procesele care privesc Uniunea Europeană (VIDEO)
17:38 - Joe Biden încearcă să liniștească americanii tot mai speriați de aparițiile dronelor misterioase: „Nimic dăunător”
17:32 - Problema interferențelor ruse de la prezidențiale, pe masa Consiliului European. Iohannis: Toate țările sunt expuse acestui risc. România a avut o problemă enormă și a făcut față. Reacția a fost una imediată, puternică și corectă (VIDEO)
17:22 - Sute de migranți veniți la muncă în România, urcați în avion și trimiși înapoi acasă. Le-au fost interzis să mai călătorească în UE