București: Doi copii, grav răniţi, după ce au fost loviţi de tren în zona Republica

București: Doi copii, grav răniţi, după ce au fost loviţi de tren în zona Republica
Foto: mersultrenurilor.ro
UPDATE 18.06: Unul dintre cei doi copii accidentaţi de tren în Capitală a fost transferat la Spitalul „Marie Curie”, după ce s-a constatat că are ruptură de splină, iar al doilea, cu multiple leziuni, va fi operat, a precizat, pentru Mediafax, managerul Spitalului Bagdasar, Anca Buliman. Potrivit sursei citate, cei doi copii, în vârstă de patru ani şi, respectiv, 14 ani, sunt fraţi.

UPDATE 16.11:

Cei doi copii accidentaţi de tren, duminică, în Bucureşti au vrut să traverseze calea ferată printr-un loc nepermis, în cadrul cercetărilor din acest caz urmând să fie audiaţi atât martorii, cât şi mecanicul garniturii, au declarat, pentru Mediafax, oficiali din Poliţia Română. Copiii, care au fost transportaţi de urgenţă la spital după accident, vor şi ei audiaţi, atunci când starea lor de sănătate va permite acest lucru, au mai spus sursele citate.

Poliţiştii efectuează cercetări şi la locul accidentului, unde copiii au încercat să traverseze calea ferată printr-un loc nepermis.

Doi copii au fost loviţi de un tren, duminică după-amiază, în zona Gării Republica din Capitală, informează Mediafax.

Unul dintre copii, în vârstă de cinci ani, se află în stare gravă, a suferit multiple leziuni şi traumatisme şi necesită să fie transportat de urgenţă la spital, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Potrivit sursei citate, accidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, la ora 14.04, de către un martor.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim-ajutor şi descarcerare, inclusiv o unitate de terapie intensivă.

Al doilea copil rănit este în proceduri de evaluare a stării sale, de către medicii veniţi la faţa locului.

Cei doi copii au fost loviţi de un tren care venea din Olteniţa.
 

Doi copii, loviţi de tren în zona Republica din capitala, transportaţi de urgenţă la spital

Embed: " />

 

Doi copii, grav raniti, loviti de un tren in zona Republica din Bucuresti

Embed: " />
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)