Transferul carierei pentru Ianis Hagi! Presa din Spania a făcut anunțul

Transferul carierei pentru Ianis Hagi! Presa din Spania a făcut anunțul
foto: Hepta.ro / DPA Images / Andrew Milligan

Ianis Hagi a demonstrat că este o piesă importantă pentru Glasgow Rangers, sub comanda lui Steven Gerrard, iar prestațiile sale l-au adus în atenția cluburilor importante de pe continentul european. În acest context, din Spania anunță faptul că mijlocașul naționalei ar putea semna cu o fostă campioană a Spaniei.

„Fiul legendarului Gheorghe Hagi a avut evoluţii excelente în acest sezon în tricoul scoțienilor de la Rangers, sub comanda lui Steven Gerrard”, au notat spaniolii de la Fichajes, care anunță și posibila viitoare destinație a lui Ianis.

FC Sevilla este clubul interesat de serviciile mijlocașului ofensiv român.

„Sevilla insistă pentru transferul lui Ianis Hagi”, anunță jurnaliștii spanioli. Directorul sportiv al andaluzilor, Monchi, îl urmărește de mai mult timp pe Ianis, notează sursa citată.

Sevilla, clubul cu cele mai multe trofee Europa League câștigate

Iansi Hagi ar urma să evolueze sub comanda lui Julen Lopetegui din vară.

„După un start al carierei care nu a fost constant, Ianis Hagi şi-a găsit stabilitatea în acest sezon, în care a reuşit 7 goluri şi 12 pase decisive în cele 42 de meciuri jucate în tricoul lui Rangers. Aceste cifre reprezintă biletele lui Ianis Hagi pentru La Liga, acolo unde ar putea evolua în sezonul viitor, la Sevilla”, este descris Ianis de jurnaliștii spanioli.

Sevilla ocupă locul 4 în La Liga, la doar 3 puncte în spatele liderului Atletico Madrid, cu mari șanse de a câștiga al doilea titlu din istorie. Primul l-a cucerit în anul 1946.

Clubul spaniol are în vitrină 5 cupe al Spaniei, cucerite în 1935, 1939, 1948, 2007 și 2010, o SuperCupă a Spaniei, câștigată în 2008 și 6 trofee Europa League/UEFA, cucerite în 2020, 2016, 2015, 2014, 2007 și 2006.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`