Israelul a înregistrat a doua zi consecutivă fără niciun deces COVID. Țara are peste jumătate din populație vaccinată (VIDEO)

Israelul a înregistrat a doua zi consecutivă fără niciun deces COVID. Țara are peste jumătate din populație vaccinată (VIDEO)
Foto: Hepta - DPA Images / Amos Ben-Gershom

Israelul a înregistrat a doua zi consecutivă fără niciun deces din cauza COVID-19, informează B1 TV, în Jurnalul orei 18.00, prezentat de Dan Gabor.

Numărul de decese asociate infectării cu SARS-CoV-2 a rămas neschimbat în ultimele zile: 6.346, conform datelor comunicate de autorităţile israeliene.

Israelul profită din plin de cea mai de succes campanie de vaccinare din lume. Țara a reușit să imunizeze nu mai puțin de 5 milioane de oameni cu ambele doze de vaccin Pfizer.

Joi și vineri, nu a fost raportat niciun deces COVID, o situație nemaiîntâlnită de mai bine de zece luni. De asemenea, din 35.207 de teste efectuate vineri, s-au înregistrat 129 de cazuri, o rată de 0,4%.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Peste jumătate din populația Israelului a fost vaccinată anti-COVID

Ministerul Sănătății a transmis că peste 53% din populația țării, de aproximativ nouă milioane de persoane, a primit două doze de vaccin.

„Aceasta este o realizare extraordinară pentru sistemul de sănătate și cetățenii israelieni. Împreună eradicăm coronavirusul”, a declarat ministrul sănătății, Yuli Edelstein.

Cu toate acestea, autoritățile sanitare sunt în continuare în alertă, după ce au fost detectate unele posibile cazuri de infectări cu varianta indiană.

În acest context, israelienii nu au libertate totală de circulație. Ministerul Sănătății a emis un avertisment ce vizează țări precum Ucraina, Etiopia, Brazilia, Africa de Sud, India, Mexic sau Turcia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`