Florin Cîțu: Indiferent de specificul misiunilor lor, oamenii din structurile Forțelor Terestre și-au îndeplinit datoria cu seriozitate, dăruire și curaj, după exemplul patronului lor spiritual Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Florin Cîțu: Indiferent de specificul misiunilor lor, oamenii din structurile Forțelor Terestre și-au îndeplinit datoria cu seriozitate, dăruire și curaj, după exemplul patronului lor spiritual Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
foto: Facebook @ Florin Cîțu

Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat, vineri, de Ziua Forțelor Terestre din România, că îi admiră pe militarii și pe oamenii care compun întregul personal civil al celui mai numeros corp al Armatei Române, cărora li se cuvine„săle mulțumim pentru înaltul profesionalism și responsabilitatea de care dau dovadă în tot ceea ce fac pentru a asigura capacitatea defensivă a țării și pentru a ne reprezenta cu cinste în misiunile pe care le desfășoară cu partenerii internaționali strategici ai României”.

Mesajul premierului Florin Cîțu cu prilejul Zilei Forțelor Terestre

„Astăzi marcăm Ziua Forțelor Terestre din România, zi dedicată militarilor și întreg personalului civil al celui mai numeros corp al Armatei Române. Sunt oameni pe care îi admir și cărora se cuvine să le mulțumim pentru înaltul profesionalism și responsabilitatea de care dau dovadă în tot ceea ce fac pentru a asigura capacitatea defensivă a țării și pentru a ne reprezenta cu cinste în misiunile pe care le desfășoară cu partenerii internaționali strategici ai României.Mai mult, sunt mereu alături de oameni în perioade dificile, așa cum au dovedit în diferite acțiuni desfășurate și în sprijinul românilor afectați de pandemie”, a declarat primul-ministru.

Premierul Florin Cîțu a subliniat că, „indiferentde specificul misiunilor lor, oamenii din structurile Forțelor Terestre și-au îndeplinit datoria cu seriozitate, dăruire și curaj, după exemplul patronului lor spiritual Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință din tradiția creștină, pe care îl sărbătorim tot astăzi”.

„Îi felicit pentru toată munca lor în misiunile pe care le desfășoară în țară sau în afara granițelor și le doresc succes și mai departe. La mulți ani, tuturor, și sănătate!De asemenea, le urez «La mulți ani», sănătate și împliniri tuturor românilor care își sărbătoresc astăzi onomastica”, a conchis liberalul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate