„Domnul Băsescu va vrea probabil să meargă la Bruxelles. Foarte bine, chiar o să-l rog să meargă la Bruxelles. O să-l rog pe domnia sa să meargă, pentru că vorbim de faimosul cuvânt coabitare şi o să-i propun: Domnule preşedinte Băsescu, cred că e important ca dumneavoastră să mergeţi la Bruxelles şi să le spuneţi oamenilor de acolo: «Stimaţi colegi europeni, nu mai luaţi în serios ce am zis până acuma, aia cu lovituri de stat, cu justiţia… Gata, s-a rezolvat problema, m-am întors eu»”, a declarat Victor Ponta, vineri seară, citat de Mediafax.
Premierul a spus că România are o serie de probleme de rezolvat, printre care și aderarea la spaţiul Schengen, care nu a avut loc nici în timpul guvenării Boc şi probabil nu va avea loc nici acum.
„Dacă preşedintele ţării ţipă că e lovitură de stat, e normal să nu ne primească ăia„, a declarat Ponta.
Victor Ponta a mai declarat că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să se implice şi în soluționarea problemei fondurilor europene, având în vedere că, pe baza auditului pentru ultimii ani, în această toamnă s-ar putea lua „decizii foarte rele împotriva României”.
„Dacă domnul Băsescu va alege calea demagogică şi populistă şi va zice «Guvernul USL», înseamnă că povestea cu coabitarea pentru România rămâne doar o poveste„, a spus premierul Victor Ponta.
Curtea Constituțională a decis că România trebuie să fie reprezentată la Consiliul European de președintele țării. Totuși, premierul Victor Ponta a încălcat o dată această hotărâre, fiind criticat pe plan extern pentru decizia sa.