Românii preferă în 2021 destinații turistice interne pentru vacanțade Paște și 1 Mai, care anul acesta pică în același weekend, iar în Delta Dunării aproape toate spațiile de cazare au fost deja rezervate. Turiștii sunt sfătuiți de administratorii de hoteluri și pensiuni din zonă să aducă o dovadă care să ateste că sunt vaccinați anti-COVID-19 sau că au anticorpi după trecerea prin boală. Celor care încă nu s-au imunizat li s-ar putea pune la dispoziție teste rapide, potrivit Digi24.ro.
„Dacă sunteți vaccinați, minunat, arătați-ne o dovadă. Dacă aveți anticorpi, minunat, arătați-ne o dovadă. Dacă nu, avem aici teste rapide, neinvazive și îi rugăm pe toți să se testeze, dacă se poate înainte, dacă nu, la sosire, în așa fel încât să știm că toți care sunt aici sunt în zona de siguranță”, a declarat antreprenorul Dragoș Atanasiu.
În aceste zile, în Delta Dunării, se află și un jurnalist britanic pasionat de România, pe numele său Charlie Ottley. El consideră că Delta „este o bijuterie a coroanei turismului românesc”.
Charlie Ottley, jurnalist BBC: „E foarte important să venim în locuri ca acesta, pentru că industria turistică din România suferă și trebuie s-o susținem. Iar Delta nu a fost promovată suficient în trecut și este o bijuterie a coroanei turismului românesc”, spune Charlie Ottley, jurnalist BBC.
În județul Tulcea, proprietarii de pensiuni au fost surprinși să constate că rezervările pentru vacanța de Paște și 1 Mai au fost făcute încă de la începutul lunii aprilie.
Pentru trei zile de cazare în Delta Dunării de Paște și 1 Mai, cu mic dejun, cină și masă festivă incluse,prețurile pornesc de la 800 de persoană și pot ajunge până la 2000 de lei.