Consilierul de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, Dorel Onaca, a declarat vineri, în emisiunea „La taifas”, difuzată de B1 TV, că Traian Băsescu s-a comportat ca un adevărat șef de stat în perioada în care a fost suspendat.
„De fiecare dată și mai mult acum l-am simțit că s-a comportat ca un adevărat șef de stat. Ne-am întrebat de ce un comandant de valoarea dumnealui s-a pus în slujba statului când avantajele materiale ca și comandant de nave petroliere erau de mii de ori mai mari. În aceste momente, nici nu putea fi un om mai potrivit decât dumnealui”, a declarat Onaca.
Acesta a precizat că pe durata suspendării, Traian Băsescu a fost vizitat de foștii colegi la sediul de campanie, care l-au felicitat și l-au încurajat.
„Comandanții de nave au venit în timpul suspendării la sediul de campanie să îl felicite și să îl încurajeze să treacă peste această mică furtună. O suspendare nu îl poate intimida pe un om și comandant ca Traian Băsescu”, a mai spus Onaca.