Bacău: Un adolescent de 15 ani, acuzat că a violat o fetiță de cinci ani, a fost arestat

Bacău: Un adolescent de 15 ani, acuzat că a violat o fetiță de cinci ani, a fost arestat
Foto: cugetliber.ro

Un adolescent de 15 ani, din localitatea Roșiori, județul Bacău, a fost arestat vineri, fiind acuzat de viol. Acesta ar fi abuzat sexual o fetiță de doar cinci ani.

Fapta s-a petrecut miercuri seară. Polițiștii au stabilit că fetița a fost dusă de adolescent cu bicicleata pe un câmp de lângă localitatea Dămienești și abuzată de el acolo. A doua zi, părinții au făcut o reclamație la Poliție, iar copilul a fost supus unei expertize medico-legale, din care a rezulat că ea fusese victima unui viol.

Băiatul a fost prins pe un câmp din comuna în care domiciliază, el fugind de acasă la puțin timp după ce a comis fapta. Suspectului i s-a făcut o expertiză psihiatrică, a cărei concluzie a fost că el a avut discernământ când a comis fapta, relatează Mediafax.

„Odată cu identificarea principalului suspect în acest caz, poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pe numele lui pentru comiterea infracţiunii de viol, fiind prezentat în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Unitatea de Parchet şi-a însuşit propunerea şi, odată cu prezentarea în instanţă, magistraţii Tribunalului Bacău au emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 14 zile”, a declarat responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, Raluca Ciobanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse
09:26 - Cod roșu şi portocaliu de viscol în cea mai mare parte a ţării. Rafale de vânt vor fi de peste 120 km/h