Rusia rectifică. Vaccinul anti-COVID-19 creat de oamenii de știință de la Moscova, Sputnik V, are, de fapt, o eficiență mai mare, potrivit celui mai recent studiu, transmite AFP.
Potrivit informațiilor inițiale, publicate în revista Lancet, în acest an, serul rusesc are o eficiență de 91,6%. De fapt, Sputnik V are eficiență mari mare, de 97,6%, date raportate în urma unei evaluări în condiții reale, în baza unor date cu privire la 3,8 milioane de persoane, a transmis luni, unul dintre principalii dezvoltatori ai vaccinului rusesc, Denis Logunov.
„Prin folosirea unei baze de date cu persoane vaccinate cu cele două doze de vaccin (Sputnik V), cercetători de la Institutul Gamaleia din Moscova, care l-au creat, au calculat un nivel de eficienţă în lumea reală de 97,6%”, a anunţat Denis Logunov într-o prezentare la Academia de Ştiinţe a Rusiei.
Sputnik V este primul ser anti-SARS-COV-2, înregistrat încă din vara anului trecut.
Austria și Ungaria sunt statele membre UE care au decis să achiziționeze Sputnik V.Subiectul vaccinurilor rusești a creat mari tensiuni în Slovacia. Pe fondul acestui subiect, premierul Igor Matovic a fost nevoit să-și dea demisia.
Vladimir Putin s-a vaccinat cu Sputnik V în martie 2021, acțiune pe care președintele Rusiei a preferat să o păstreze departe de camere.
DmitriPeskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a declarat că motivul pentru care vaccinarea nu a fost înregistrată a fost pentru că lui Putin „nu-i place” să fie vaccinat cu camera, înainte de a adăuga „va trebui să ne credeți pe cuvânt”.
Întrebat de ce liderul rus nu intenționează să-și arate procesul de vaccinare pentru publicitate, Peskov a spus că Putin face multe pentru a promova vaccinarea, adăugând: „Președintele dedică o parte destul de semnificativă din timpul său de lucru evenimentelor, discuțiilor, întâlnirilor legate de vaccinarea, producerea vaccinului și așa mai departe”.