Premierul Florin Cîțu răspunde acuzațiilor fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, potrivit căruia numărul de morți cu COVID-19 nu este raportat corect în România. Într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, șeful Guvernului i-a cerut vicepremierului Dan Barna să iasă public și să spună dacă cunoștea această situație.
”Lucrurile sunt foarte importante și trebuie clarificate, dacă este așa. Eu îi cer public vicepremierului Dan Barna, care este coordonatorul Ministerului Sănătății, să ne spună dacă știa despre aceste lucruri și ce măsuri a dispus. Îi cer public să prezinte în ședința de guvern așa ceva.
Coordonatorul Ministerului Sănătății este domnul vicepremier Dan Barna. În nicio ședință de guvern nu au fost prezentate situații precum cea pe care am menționat-o nu au fost prezentate note de informare. De fiecare dată mă consult cu toți miniștrii în ședința de guvern. Au fost miniștrii care au adus note de informare cu situații dificile. De fiecare dată ne-am consultat”, a spus Florin Cîțu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cu același răspuns a venit Florin Cîțu și atunci când a fost rugat să comenteze afirmația conform căreiaaccidentele recente din sistemul sanitar au fost manipulate nu doar de opoziție, ci și de partenerii de guvernare, afirmație făcută tot de Vlad Voiculescu.
”Atunci mai avem pentru domnul vicepremier Barna încă un raport de prezentat. Îi cer public să prezzinte în ședința de guvern și public dacă avea cuoștință de aceste acuzații și cu ce soluții a venit. Și aici sunt foarte serios. Dacă avea cunoștință de aceste acuzații și nu le-a prezentat public, vedem ce s-a întâmplat… dar ce soluții a dispus. Eu vă spun că în nicio ședință de guvern, până acum, nu a fost prezentată o notă de informare în care să fie prezentate aceste acuzații, pentru că eu aș fi luat măsuri”, a precizat Florin Cîțu.