Șefa Direcției Agricole din Caraș-Severin a fost reținută de DNA pentru abuz în serviciu, fals și delapidare

Șefa Direcției Agricole din Caraș-Severin a fost reținută de DNA pentru abuz în serviciu, fals și delapidare

Procurorii DNA au reținut-o pe șefa Direcției Agricole din Caraș-Severin, acuzatădeabuz în serviciu, instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și delapidare în formă continuată, potrivit unui comunicat.

Potrivit anchetatorilor, Felicia-Gabriela Mehedințuar fi permis, în mod nelegal, ca doi angajați ai instituției să își primească salariile, cu toate că cei doi nu s-ar fi prezentat decât sporadic la muncă, neîndeplinindu-și atribuțiile stabilite prin regulamente și prin fișa postului. Prejudiciul calculat de procurori este de 139.110 lei.

De asemenea, Mehedințu și-ar fi însușit peste jumătate de milion de lei, bani care reprezentau salariile unor angajați care nu mai lucrau în cadrul instituției pe care o conduce.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpata Mehedințu Felicia-Gabriela ar fi permis, în mod nelegal, ca doi angajați ai instituției să își primească salariile, cu toate că cei doi nu s-ar fi prezentat decât sporadic la muncă, neîndeplinindu-și atribuțiile stabilite prin regulamente și prin fișa postului.

În acest mod ar fi provocat un prejudiciu de 139.110 lei în dauna instituției, echivalent cu foloasele necuvenite pentru cei doi în perioada 1 noiembrie 2019 – aprilie 2021, respectiv în perioada 1 aprilie 2020 – aprilie 2021.
Prin neluarea măsurilor legale împotriva celor doi angajați, inculpata ar fi încălcat dispoziții din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii.

De asemenea, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, uzând de funcția de conducere pe care o îndeplinea, inculpata și-ar însușit, atât în interesul său cât și pentru alți angajați ai instituției următoarele sume:
– 482.672 de lei, reprezentând drepturi salariale ale unor persoane care nu mai aveau raporturi de muncă cu instituția, respectiv sume de bani pentru plata normei de hrană sau a sporului de condiții vătămătoare aferente timpului în care angajații erau în concediu medical, de odihnă sau aveau zile libere. O parte din bani ar fi fost folosiți la cumpărarea unor bijuterii din aur.
– aproximativ 50.000 de lei (circa 3.300 de lei/lună), reprezentând sume de bani retrase în baza unor ordine de deplasare care atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului. În acest sens, inculpata ar fi determinat patru angajați ai instituției ca, în perioada ianuarie 2021 – martie 2021, să falsifice 11 ordine de deplasare care atestau in mod nereal că angajații instituției s-ar fi deplasat în interesul serviciului în anumite localități.

Totodată, în perioada 02 mai 2018 – prezent, în calitate de director executiv al instituției, ar fi semnat o serie de acte (ordine de plată, dispoziții de plată și CEC-uri), prin care și-ar fi însușit lunar câte 6600 de lei (timp de 35 de luni), în total 231.000 de lei, reprezentând compensația lunară pentru chirie încasată în baza unor contracte de închiriere falsificate. În acest sens ar fi folosit contracte de închiriere (înscrisuri sub semnătură privată), care ar fi fost falsificate atât prin contrafacerea subscrierii (semnăturii atribuite unei alte persoane) cât și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 15 aprilie 2021, inculpata urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și lucrători din cadrul I.G.P.R – Direcția de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`