Nicușor Dan, la DNA: Vin aici în calitate de martor. PUZ-urile de sector sunt unele dintre cele mai mari furăciuni din istoria noastră postdecembristă (VIDEO)

Nicușor Dan, la DNA: Vin aici în calitate de martor. PUZ-urile de sector sunt unele dintre cele mai mari furăciuni din istoria noastră postdecembristă (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Calin

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, în fața sediului DNA, că a fost chemat de procurori să dea declarații în calitate de martor, cu privire la o plângere penală pe care a depus-o în anul 2019 pe tema PUZ-urilor de sector.

Nicușor Dan:Această plângere penală a fost procesată și eu vin aici în calitate de martor

”Această plângere penală a fost procesată și eu vin aici în calitate de martor. (…) PUZ-urile de sector sunt unele dintre cele mai mari furăciuni care s-au întâmplat în istoria noastră postdecembristă din două aspecte foarte mari – faptul că dispar spații verzi în condițiile în care noi avem o problemă mare de poluare a aerului, cu copii bolnavi, cu vârstnici bolnavi cu afecțiuni cardiace sau respiratorii și pentru că apare fenomenul de blocuri între case, în condițiile în care Bucureștiul e deja un oraș supraaglomerat.

Eu vin azi ca să susțin plângerea pe care am făcut-o acum doi ani, la invitația procurorilor care au ajuns să studieze acest caz.

PUZ sector 3 a fost anulat de Tribunal, PUZ sector 4 a fost anulat de Tribunal, PUZ sector 6 a fost anulat de Tribunal. Niciuna dintre aceste hotărâri nu este definitivă, dar e un indiciu că aceste PUZ-uri sunt nelegale. Depun aceste hotărâri. Depun decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene care a condamnat România pentru poluarea din București. Mai depun o serie de acte întocmite de autoritățile naționale care spun că fenomenul acesta de urbanism derogatoriu este extrem de nociv pentru calitatea vieții. E evident că dacă te densifici exagerat nu mai ai acces la spațiul verde, ai o problemă cu utilitățile, cu traficul, cu copiii pe care trebuie să-i ducă părinții cu mașina la școală. Și mai spun documentele astea un lucru foarte important, că fenomenul de urbanism derogatoriu anulează șansele orașelor din România de a participa la competiția globală. Pentru ca investitorii să vină în București sau în Sofia sau la Budapesta, ei se vor uita la trafic, la spațiile verzi, la dezvoltarea urbană a acestui oraș”, a declarat Nicușor Dan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Nicușor Dan:În opinia mea, în București, în ultimii 15 ani, s-au construit de ordinul a 15.000-20.000 de clădiri ilegale

Întrebat care este prejudiciul în acest caz, Nicușor Dan a explicat: ”Un teren pe care îl are acum un privat ca spațiu verde valorează, să zicem, 100 de euro/metru pătrat, iar când devine construibil valorează 1.000 de euro/metru pătrat”.

”Plângerea penală a fost făcută, în principal, împotriva arhitectului șef al Primăriei Capitalei, de atunci, Ștefan Dumitrașcu, dar și a primarului de atunci, Gabriela Firea. În privința domnului Dumitrașcu e de menționat că el a fost, inițial, arhitect șef al Sectorului 3. În această calitate, a aprobat autorizații de construire pentru clădiri pe spații verzi pe care, ulterior, din poziția de arhitect șef al Sectorului3 cumva le-a introdus în legalitate, spunând că zona verde devenea construibilă și tot ce reglementase el devenea legal”, a mai spus primarul Capitalei.

Întrebat dacă clădirile construite ilegal vor fi dărâmate, Nicușor Dan a răspuns:”În opinia mea, în București, în ultimii 15 ani, s-au construit de ordinul a 15.000-20.000 de clădiri ilegale. Evident că nu o să demoleze nimeni clădiri ilegale. Se vor demola câteva punctuale, unde există hotărâri definitive și probabil că Cathedral Plaza o să fie printre ele”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`