Real Madrid și Manchester City s-au calificat în semifinalele Champions League, unde le așteaptă Chelsea și PSG. Liverpool și Dortmund părăsesc competiția

Real Madrid și Manchester City s-au calificat în semifinalele Champions League, unde le așteaptă Chelsea și PSG. Liverpool și Dortmund părăsesc competiția
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Rafael Henrique

Real Madrid și Manchester City au completat, miercuri seară, tabloul celor patru echipe calificate în semifinalele UEFA Champions League sezonul 2020/21. Campioana Spaniei o va înfrunta în semifinale pe Chelsea Londra, iar „cetățenii” își vor măsura forțele în penultimul act al competiției cu PSG, finalista ediției trecute.

Real Madrid vs Chelsea și Manchester City vs PSG, în semifinalele UEFA Champions League ediția 2020/21

Campioana en-titre a Spaniei a înregistrat doar o remiză în returul de pe Anfield, 0-0cu Liverpool, în timp ce liderul din Premier League a reușit să câștige și a doua manșă disputată în compania Borussiei Dortmund, scor 2-1, deși formația germană a condus cu 1-0 și la pauză avea prima șansă la accederea în faza următoare.

În turul din Spania, Real Madrid se impusese cu un autoritar 3-1. Manchester City câștigase și ea în tur, tot pe teren propriu, cu scorul de 2-1, însă a avut ceva mai multe emoții decât liderul din La Liga, dat fiindcă în returul din Germania cea care a deschis scorul a fost Borussia Dortmund, căreia un 1-0 sec i-ar fi fost suficient pentru calificarea în semifinale. Cu toate acestea, „cetățenii” au reușit să întoarcă soarta partidei, cu două goluri marcate în repriza a doua, și merg în penultimul act al competiției.

În „careul de ași” au mai ajuns Chelsea Londra și PSG, care au jucat marți seară. Adversara Realului din semifinale vine după sfertul cu Porto, pe care l-a câștigat cu 2-1 la general. De partea cealaltă, formația franceză a reușit s-o elimine pe Bayern Munchen, echipa care reușea să o învingă în finala ediției trecute.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`