Fostul primar Neculai Onţanu, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare

Fostul primar Neculai Onţanu, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, a fost condamnat, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Decizia aparține Curții Supreme și e definitivă. Onțanu a fost acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 1,4 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri, informează News.ro.

Neculai Onţanu, condamnat cu suspendare pentru luare de mită

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Neculai Onţanu la trei ani de închisoare pentru luare de mită, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de opt ani.

În același dosar, au mai fost condamnați și Toma Şutru, fost secretar general al Primăriei Sector 2, avocata Loredana Radu și Aurel Radu la trei de ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi spălare de bani. Magistrații au mai dispus confiscarea sumei de 1.400.000 euro de la Aurel Radu, a 400.000 de euro de la Loredana Radu şi a 1.877.750 euro de la Toma Şutru.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Neculai Onţanu că, în perioada 2006-2007, în calitate de primar al Sectorului 2, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri de 83.500 de metri pătraţi.

Onţanu a pretins și a primit, indirect, un teren de 1.500 de metri pătraţi, într-o zonă rezidenţială din Sectorul 2, cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 de euro. Terenul a fost transferat de denunţător, gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către avocata Loredana Radu şi Aurel Radu, au susținut anchetatorii.

În iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti decisese încetarea acestui proces pe motiv că faptele s-au prescris. Hotărârea a fost, însă, contestată la instanța supremă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)