Raed Arafat a vorbit, luni seară, în cadrul unei conferințe de presă, despresituația paturilorde ATI din țară. Șeful DSU a explicat și de ce s-a ales Spitalul Foișor pentru a deveni spital COVID.
„Cifrele se schimbă, vorbim de dinamică, acum dau o cifră, peste 10 minute e alta. Astăzi,în București, am pierdut 8 paturi, care au fost puse în funcțiune sâmbătă. Au rămas cele de la 20 de la Foișor și ce a fost instalat suplimentar la Universitar, la Fundeni, la Sfântul Pantelimon. În țară, astăzi, erau foarte puține paturi libere. Dacă la 1532 de paturi am avut zero paturi libere, înseamnă ca asta a fost numărul maxim pentru adulți, dacă adăugăm și pe cele pentru copii și pentru obstetrică-ginecologie trecem de 1600, dar luăm in considerare doar paturile de adulți.Continuăm să găsim soluții pentru paturile de Terapie Intensivă.
Dacă numărul total de paturi de Terapie Intensivă este aproape de 4000, aproximativ, diferența este pentru urgențele celelalte. N-avem cum să luăm toate paturile de la celelalte urgențe. Capacitatea atinsă acum două zile a afost de 1532 și sunt spitale care mai pun cate un pat, două, in plus dacă au”, a spus șeful DSU.
„De ce am luat Terapia Intensivă de la Spitalul Foișor? Pentru că este una foarte modernă, foaret bine pregătiă și care nu avea capacitatea ocupată.Când s-a mutat pacienții COVID-19 de la Spitalul Foișor, noi n-am evacuat din Terapie Intensivă decât 3 pacienți, nu critici, post-operator. AM dus in loc 20 de pacineti critici”, a explicat Arafat.