Ipoteză șoc în cazul japonezei ucise lângă Otopeni: Criminalul ar fi avut un complice!

Ipoteză șoc în cazul japonezei ucise lângă Otopeni: Criminalul ar fi avut un complice!
Foto: puterea.ro

Anchetatorii care investighează cazul japonezei Yurika Mauno, ucise săptămâna trecută lângă Otopeni, au deschis o nouă ipoteză pentru găsirea vinovaților. Atsfel, este posibil ca suspectul principal, Nicolae Vlad, să fie avut doi complici.

Unul dintre ei ar fi taximetristul care i-a dus pe Vlad și pe Mauno în pădure, și care deocamdată, are numai calitate de martor în acest dosar. Al doilea ar fi un amic al principalului suspect.

Conform noii ipoteze, prezentată de Libertatea, imediat după ce a acostat-o pe Yurika în aeroport (15 august, ora 20.38), Nicolae Vlad ar fi condus- o pe fată la taxi, după care a aşteptat să fie recompensat pentru serviciul făcut niponei – acela de a-i fi găsit o maşină în timp record. Văzând câți bani are fata asupra ei, Vlad a pus la cale un alt plan.

Astfel, ar fi condus- o la taxi, iar ulterior l-ar fi sunat pe şofer, căruia i-ar fi cerut prieteneşte să o lase în parcarea din zona Măgura de la ieşirea din Otopeni, de unde urma să o ia el cu o altă maşină şi să o ducă la Craiova. Fireşte, serviciul urma să fie recompensat, conform unei înţelegeri anterioare.

Momentan taximetristul este audiat doar ca martor, iar celălalt şofer este căutat de oamenii legii.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:51 - Guran (PNL), despre legea care-l ajută pe Iohannis să candideze la Senat: „Dacă unei singure persoane i se încalcă un drept, trebuie dată o lege și pentru o singură persoană” (VIDEO)
17:37 - Un polițist din Cluj a fost prins beat la volan. Bărbatul a intrat cu mașina într-un șanț și a refuzat drugtest
17:31 - Laurențiu Gîdei: Cu siguranță, din partea PSD nu se strâng și nu se vor strânge semnături pentru niciun altfel de candidat, exceptând candidații noștri (VIDEO)
17:25 - Victor Ponta redevine doctor: Curtea Supremă a anulat Ordinul Ministerului Educației prin care i s-a retras titlul. Decizia e definitivă
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)