Germania: Companiile ar putea fi obligate să le ofere regulat teste COVID-19 angajaților

Germania: Companiile ar putea fi obligate să le ofere regulat teste COVID-19 angajaților
Foto: facebook.com/tarom.ro

Companiile german ar putea fi obligate să ofere angajaţilor teste COVID-19, plătite de angajatori, cel puţin odată pe săptămână, potrivit unui proiect de act normativ.

Angajaţilor care prezintă un risc ridicat de infecţie, precum cei care sunt găzduiţi în spaţii comune de cazare sau care lucrează în spaţii închise, ar urma să le fie oferite teste COVID-19 de două ori pe săptămână, conform unui amendament elaborat de Ministrul Muncii,scrie reuters, citat de agrepres.

Amendamentele la reglementările privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă vor fi prezentate marţi în cabinetul de la Berlin, unde miniştri ar urma să fie de acord asupra unui set uniform de măsuri cu privire la impunerea de restricţii, în încercarea de a combate cel de al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Autoritățileintenţionează, de asemenea,să prelungeascăpână la data de 30 iuniemăsurile destinate prevenirii infecţiilor cu coronavirus, precum cea conform căreia angajatorii sunt obligaţi să ofere angajaţilor opţiunea de a lucra de acasă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`