Managerul Institutului „Marius Nasta” Beatrice Mahler este de părere căsunt de patru ori mai multe cazuri de COVID-19 decât cele raportate, estimând numărul acestora la 20.000 zilnic.
Întrebată câtre cazuri noi crede că există în realitate, în condiţiile în care anul trecut, aveam în noiembrie 10.000 de cazuri pe zi şi 1.000 de oameni în terapie intensivă, dar mai puţine decese, iar acum avem în jur de 5.000 de cazuri pe zi, aproape 1.500 de oameni în terapie intensivă şi decese multe, aproape 200 în zilele cu cifre tragice. Beatrice Mahler a răspuns:„Eu cred că sunt de patru ori mai multe decât cele raportate. Părerea mea e că da, sunt 20.000 de cazuri pe zi”
Odată cubilanțul prezentat sâmbătăde autorități, România a depășit pragul de un milion de cazuri confirmate de infecție cu SARS-CoV-2 de la debutul pandemiei. Un număr de 902.239 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce 25.006 persoane au decedat.
Medicul a precizat şi căsimptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile.
„Dacă facem la noi procentul de persoane care sunt internate raportat la cazurile care sunt diagnosticate, lucrurile nu stau deloc bine, adică la noi procentul este mai mare”, a explicat Beatrice Mahler, la Digi 24.
„Dacă ne uităm puţin la tipurile de tulpini care circulă în România, şi aici există o diversitate, pentru că într-adevăr avem tulpina britanică, dar avem mutaţii care sunt ale tulpinii britanice, plus că avem în circulaţie şi alte tulpini care ridică suspiciunea eficienţei vaccinului. Eu cred că este o combinaţie de tulpini care circulă, tulpini care creează o paletă diferită de simptome şi pe care nu avem cum să o evidenţiem fără secvenţiere genică la un nivel mult mai crescut sau măcar pentru cazurile acestea”, a explicat medicul.