Alexandru Rafila, despre evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor: Nu a existat niciun fel de consens cu corpul medical de la Foișor, acesta a fost ignorat

Alexandru Rafila, despre evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor: Nu a existat niciun fel de consens cu corpul medical de la Foișor, acesta a fost ignorat
Foto: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a vorbit despre evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor, după ce a fost transformat în spital COVID.

”Acum o săptămână s-a întâmplat un lucru, pe care unii l-au trecut cu vederea. Sâmbăta trecută, la aceeaşi oră, 21:15, domnul ministru Vlad Voiculescu convoca directorii de spitale din Bucureşti pentru o şedinţă, deci sâmbăta seara, noaptea. Ca să vadă ce se poate face apropo de relocarea acestor spitale, încât o parte din ele să poată trata pacienţi COVID.

Eu mi-am exprimat atunci surprinderea, pentru că mi se părea ciudat ca sâmbătă seara să constaţi, că trebuie să faci o şedinţă cu directorii spitalelor din Bucureşti, când problema era cunoscută de luni de zile. Era menţionată în presă, în scris, moţiunea simplă depusă de Partidul Social Democrat, şi nu se întâmplase absolut nimic.

Acum, constatăm, că la o săptămână, sau la şase zile de la acel moment, se petrece, dacă vreţi, se operaţionealizează această discuţie din seara zilei de sâmbătă, prin mutarea pacienţilor de la Spitalul Foişor. Vă spun, pe surse, că nu a existat niciun fel de consens cu Corpul Medical de la Spitalul Foişor care să agreeze acest tip de comportament. Deci, Corpul Medical de la Spitalul Foişor a fost ignorat, iar acest ordin care este semnat de Vlad Voiculescu, probabil că este semnat şi de domnul Arafat, nu ştiu toate detaliile.

Mută noaptea pacienţii, ceea ce mi se pare foarte periculos, pentru că nu ţine seama de starea lor de sănătate, de partea emoţională a lor, a familiilor”, a declarat Alexandru Rafila,la Antena 3.

Reamintim că vineri seară, zeci de pacienți internați în acest spital au fost evacuați, printr-un ordin al șefului Departamentului de Situații de Urgență (DSU),Raed Arafat, și semnat de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Raed Arafat a explicat pe Facebook, într-o postare video, situația creată în această seară la Spitalul de Ortopedie Foișor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`