Valeriu Gheorghiță: Medicul de familie va decide dacă pacientul este sau nu vaccinat cu AstraZeneca pe baza istoricului său medical (VIDEO)

Valeriu Gheorghiță: Medicul de familie va decide dacă pacientul este sau nu vaccinat cu AstraZeneca pe baza istoricului său medical (VIDEO)

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că medicul de familie va decide dacă pacientul va fi sau nu vaccinat cu serul anti-Covid-19 AstraZeneca pe baza istoricului său medical.

„Medicul este suveran într-o decizie medicală. Cunoscând istoricul pacientului, cunoscând și identificând indicațiile și contraindicațiile oricărei tip de abordare medicală, inclusiv vaccinarea. Desigur că fiecare decide, punând în balanță istoricul medical al pacientului, beneficiile, riscurile și asa mai departe. Da, deci, medicul (de familie,n.r.) va lua această decizie (dacă pacientul este sau nu vaccinat cu AstraZeneca, n.r.) pe baza datelor actuale”, a afirmat el.

România continuă vaccinarea cu serul AstraZeneca

Medicul a anunțat că este foarte impotant să se continue vaccinarea cu toate produsele vaccinale disponibileîn România. Decizia vine în contextul în care Agenția Europeană a Mediamentului a anunțat, miercuri, că poate exista o legătură de cauzalitate între apariția cheagurilor de sânge și vaccinarea AstraZeneca.

”Agenția Europeană a Medicamentului confirmă faptul că raportul beneficiu-risc al vaccinului AstraZeneca rămâne pozitiv. De asemenea, este identificată o posibilă relație de cauzalitate cu formarea de cheguri de sânge, cu caracteristici neobișnuite, asociate cu niveluri scăzute de trombocite. Au fost analizate până la data de 4 aprilie toate cazurile raportate la nivel european și la nivel mondial, fiind înregistrate aproximativ 222 de cazuri de evenimente trombotice (…) din peste 34 de milioane de doze aadministrate. Toate aceste date echivalează cu o rată de apariție a acestor evenimente de 0,65 la 100.000 de persoane vaccinate. Combinația raportată a cheagurilor de sânge și a trombocitelor scăzute este foarte rară, iar beneficiile globale ale vaccinării în prevenirea COVID-19 depășesc riscurile acestor eventuale efecte secundare.

Emer Cooke, directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului, a precizat că în urma analizelor tuturor cazurilor raportate nu s-au identificat factori de risc care să fe legați de sex, de vârstă sau comobidități, motiv pentru care nu au fost restrânse indicațiile de administare a vaccinului AstraZeneca”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Referindu-se la situația din România, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat: ”Situația epidemiologică este îngrijorătoare, cu circa 4.500 de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi și peste 150 de decese de COVID în fiecare zi. Ldin evoluția recentă se constată că la 100 de oameni diagnosticați cu COVID, 2,5 persoane decedează. În ultimul timp, s-a observat o tendință de creștere a gravității cazurilor de COVID-19, inclusiv în rândul populației tinere. Așa cum sa-a susținut de EMA, precum și de Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile, boala COVID-19 se asociază cu un risc considerabil de spitalizare, de deces, inclusiv prin evenimente trombotice. Pe de altă parte, evenimentele trombotice care au fost raportate post-vaccinare sunt posibile în cazuri foarte rare, iar beneficiile vaccinării depășesc foarte mult riscurile.

Ca atare, având în vedere contextul epidemiologic din România este foarte imporatant să se continue vaccinarea împotriva COVID-19 cu toate produsele vaccinale disponibile și la parametri cât mai ridicați. Este imperios necesar ca un procent cât mai mare din populație să se vaccineze cât mai curând posibil pentru a opri efectele negative ale acestei pandemii”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`