Raluca Turcan: Guvernul a aprobat OUG prin care părinții primesc un stimulent de 1.500 de lei dacă revin la serviciu până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului (VIDEO)

Raluca Turcan: Guvernul a aprobat OUG prin care părinții primesc un stimulent de 1.500 de lei dacă revin la serviciu până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului (VIDEO)
Foto: Raluca Turcan / Facebook

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anuțat miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că a fost adoptată o Ordonanță de Urgență care prevede, printre altele, acordarea unui stimulent de 1.500 de lei pentru părinții care revin la serviciu până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului. „Această Ordonață mai aduce și un stimulent de inserție de 650 de lei pentru părinții care se întorc la lucru în perioada în care sunt îndreptățiți să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului cu dizabilități cu vârstă cuprinsă în 3 și 7 ani”, a mai anunțat Turcan.

Raluca Turcan: Guvernul a aprobat OUG prin care părinții primesc un stimulent de 1.500 de lei dacă revin la serviciu până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului

Raluca Turcan vorbește despre stimulente acordate părinților pentru a reveni în câmpul muncii

„Azi Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de 6 luni a copilului.

Aceasta e o măsură activă, care încurajează întoarcerea la muncă. De asemenea, contribuie la creșterea veniturilor părinților, scade riscul deprofesionalizarii și asigură o forță de muncă necesară acum la nivelul angajatorului.

Mai precis, se acordă un stimulent de 1.500 de lei, în locul stimulentului de 650 de lei, dacă părinții aleg să se întoarcă la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni de către copil sau vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Se menține stimulentul de 650 de lei pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârste de 2 ani și, de asemenea, după împlinirea vârstei de 6 luni sau 1 an în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 2 sau 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

Această Ordonață mai aduce și un stimulent de inserție de 650 de lei pentru părinții care se întorc la lucru în perioada în care sunt îndreptățiți să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului cu dizabilități cu vârstă cuprinsă în 3 și 7 ani.

Alte prevederi țin de faptul că se ia în calcul perioada în care părinții au fost în șomaj tehnic la calculul perioadei pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului.

Odată ce părintele s-a întors mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului și, nu din vina lui, își pierde locul de muncă, ci în intervalul de doi ani își regăseste alt loc de muncă, atunci poate beneficia de acest stimul de inserție

Aceasta e prima dintr-un set de măsuri active”, a declarat ministrul Raluca Turcan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`