Manchester City a reușit s-o învingă pe Borussia Dortmund, marți, în manșa tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor, dar în lumina reflectoarelor a ajuns și unul dintre arbitrii români delegați la această partidă. Este vorba despre asistenul Octavian Șovre, carela finalul meciului i-a cerut un autograf superstarului norvegian Erling Haaland, fotbalistul disputat de marii granzi ai continentului.
Meciul s-a încheiat cu victoria lui City, 2-1, iar după ultimul fluierHaaland a fost abordat de asistentul român Octavian Șovre, în timp ce își croia drum spre vestiarul repartizat oaspeților în cadrul Etihad Stadium. Norvegianul a dat impresia că semnează ceva la cererea arbitrului, potrivit The Independent.
În vârstă de 20 de ani, atacantul lui Dortmund este dorit de mai multe cluburi de prim rang din Europa, printre care și City, și rămâne principalul marcator în această ediție de Liga Campionilor, deși nu a reușit să înscrie în partida de marți seară.
Delegat în premieră la centrul unui sfert de Liga Campionilor, Ovidiu Hațegan a avut o partidă grea, iar în prima repriză a acordat un penalty pentru City, penalty ce avea să fie anulat de VAR.
Ulterior, l-a sancționat pe Jude Bellingham de la Dortmund, deși acesta câștigase mingea corect într-un duel cu portarul Ederson. Pentru că românul a fluierat înainte ca mingea să ajungă în plasă, decizia nu a mai putut fi întoarsă de VAR. În plus, Bellingham a primit un galben pe nedrept.
Inițial, Pep Guardiola susținea că nu dorește să comenteze prestația arbitrilor, dar în cele din urmă a ajuns să o descrie drept „perfectă”. Antrenorul spaniol spune că nu a văzut nicio problemă la decizia luată în cazul lui Bellingham, dar nici în cazul autografului oferit lui Octavian Șovre.
„Mi-au spus, n-am văzut”, a afirmat Guardiola despre autograf. „Poate că este un fan (al lui Haaland, n.r.). Dacă este un fan al lui Haaland și el este aici, de ce nu?”, a întrebat antrenorul lui City, adăugând că arbitrul a fost „briliant”, iar „jocul nu a fost o problemă”.
„Poate (autograful, n.r.) a fost pentru fiul sau fiica sa. Nu știu. Nu am mai văzut așa ceva, dar s-a mai întâmplat. Ascultați, au făcut o treabă bună, deci aia e. Nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus Guardiola.