Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Bogdan Mateescu, a reacționat după ce ministrul Justiției, Stelian Ion, a criticat CSM, preciând într-un interviu că încearcă să acapareze atribuțiile altor instituții.
Prin intermediul purtătorului de cuvânt al CSM, Bogdan Mateescu numeşte interviurile lui Stelian Ion „monologuri frecvente” şi face apel la dialog,
„Preşedintele CSM nu comentează declaratiile ministrului justitiei. Consideră că este necesar să se rezolve problemele reale, cronice ale sistemului judiciar, sens în care este important dialogul, iar nu monologul frecvent, fie el şi public”, transmite purtătorul de cuvânt al CSM.
Într-un interviu pentru HotNews, Stelian Ion, ministrul Justiţiei a criticat Consiliul Superior al Magistraturii. Ministrul acuză CSM că încearcă să acapareze atribuţiile care revin altor instituţii. Stelian Ion recunoaşte fără perdea că nu are o relaţie bună cu CSM.
Stelian Ion a reacţionat şi la demersul preşedintelui CSM de a sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile ministrului Justiţiei pe tema preluării unor dosare „cu japca”.
„Este atribuţia sa să sesizeze Inspecţia Judicară, vom vedea ce zice Inspecţia Judiciară. Este dreptul său să facă acest lucru, la fel cum este dreptul meu să acţionez în conformitate cu ceea ce îmi spune conştiinţa şi ceea ce cred că este corect pentru sistemul judiciar. Aşa că aceste tensiuni probabil că sunt în centrul atenţiei sau fac cumva obiectul unei monitorizări din partea presei şi a cetăţenilor, dar nu-mi doresc să escaladăm acest conflict. Mi-ar fi fost uşor, am argumente foarte puternice în sensul în care ceea ce am spus în acel interviu este întemeiat”, a mai declarat Stelian Ion.