Grupul american Kodak, pionier al fotografiei îngropat acum în datorii, a anunțat că își va vinde divizia de camere cu film și cea a hârtiei fotografice. Firma nu mai produce deja camere digitale ca parte a eforturilor de a-și reduce pierderile, după ce în ianuarie a intrat în insolvența, relatează BBC.
De asemenea, compania a încercat să strângă bani din vânzarea a mai mult de 1.000 de brevete privind imaginile digitale. Săptămâna aceasta ar fi trebuit să anunțe că are un cumpărător, dar a precizat că ”discuțiile continuă” și afacerea ar putea să nu mai fie încheiată.
Apple și Google s-au luptat pentru a obține aceste brevete, însă potrivit unor informații al Wall Street Journal cei doi giganți și-au unit forțele între timp și au adus în consorțiu și alte nume importante din piața IT precum Samsung, LG și HTC.
Suma oferită pentru portofoliul de brevete ar fi de 500 milioane dolari, potrivit surselor WSJ, cu mult mai puțin decât estimarea de 2,6 miliarde a Kodak.
Compania Kodak a raportat recent pierderi de 665 milioane pentru primele șase luni ale anului 2012. Acesta ar putea fi sfârșitul filmelor pentru camerele cu film Kodak, al hârtiilor fotografice, și al fotografiilor suvenir oferite în parcuri. Kodak se va concentra de acum pe producția de imprimante, role de film pentru cinematografe și al substanțelor chimice folosite în domeniu.