Anchetă a DSP Cluj în cazul decesului unei poliţiste locale, confirmată cu coronavirus

Anchetă a DSP Cluj în cazul decesului unei poliţiste locale, confirmată cu coronavirus
Foto: pixabay.com

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj a demarat o anchetă după ce o poliţistă locală din Turda a murit, după ce a fost infectată cu noul coronavirus.

Reprezentanţi ai poliţiştilor locali din Turda au reclamat faptul că şefii Poliţiei locale din oraş au evitat să anunţe DSP şi că ei nu au fost vaccinaţi, deşi au solicitat acest lucru, scrie Agerpres.

Prefectul judeţului Cluj, Tasnadi Szilard, a declarat că a luat legătura cu conducerea DSP.

„Menţionez faptul că am luat legătura cu conducerea DSP, aflând faptul că numita V. I. – poliţist local la Turda, s-a prezentat în data de 26.03 la Spitalul din Turda în stare severă. I s-a făcut un test rapid, fiind confirmată cu Covid, ulterior decedând. În acest moment există o anchetă la nivelul DSP, după finalizarea acesteia voi putea să vă ofer mai multe detalii. Pacienta la momentul confirmării cu Covid a fost introdusă în platforma Corona Forms, sub acest aspect nefiind niciun dubiu de eroare sau altă ilegalitate. Se verifică dacă doamnei i s-a administrat vreo doză de vaccin sau nu, însă este cert faptul că doamna se încadra la categoria de risc, putând fi programată la vaccin, de către angajator sau personal. Dacă există vreun dubiu cu privire la vreo eroare pe linie internă, despre aceste aspecte pot oferi detalii cei din Primăria Turda sau conducerea Poliţiei Locale Turda”, a declarat acesta sâmbătă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`