Grav accident rutier în ziua de Paşte: 11 răniţi la Chitila, printre care şi 4 copii

Grav accident rutier în ziua de Paşte: 11 răniţi la Chitila, printre care şi 4 copii

Unsprezece persoane, printre care şi patru copii, au fost grav rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini, care a avut loc duminică în Chitila, din cauza unei depăşiri neregulamentare.

Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală.

Doi gemeni în vârstă de patru ani au fost gravi răniţi, iar o fetiţă, a fost dusă de urgenţă la Spitalul Floreasca. Aceasta a suferit un traumatism cranian şi toracic şi se află în comă. Sora geamănă a fetiţei şi alţi doi copii sunt internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Patru ambulanţe au ajuns la faţa locului, iar două dintre ele au plecat cu victimele spre Spitalul Elias.

Totodată, mai multe echipaje SMURD şi de descarcerare se află în locul accidentului.

Accidentul s-a produs în jurul orei 11.30.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)