Jandarmeria Română a aplicat 444 de amenzi după protestele de miercuri seară, în valoare de peste 260.000 de lei

Jandarmeria Română a aplicat 444 de amenzi după protestele de miercuri seară, în valoare de peste 260.000 de lei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele care au avut loc joi seara, în 44 de localităţi, aplicând amenzi în valoarea de peste 260.000 de lei.În total, Jandarmeria a dat amenzi de peste 1,1 milioane de lei în urma celor patru zile de proteste.

Bilanţul Jandarmeriei, după a patra zi de proteste anti-restricţii

„Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine și siguranță a participanților la protestele care au avut loc ieri, în 44 de localități. Permanent, pe timpul desfășurării acestor manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele legale ale nerespectării acestora.

Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 444 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 264.250 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

În 10 dintre cele 44 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.

Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă și va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică. În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea”, transmit reprezentanții Jandarmeriei.

Proteste anti-restricții, miercuri, în Capitalăși în alte orașe dințară

Conform surselorG4Media, parlamentarii George Simion, Diana Şoşoacă şi Claudiu Târziu au fost amendaţi fiecare cu câte 15,000 de lei pentru că au participat la organizarea protestelor de luni seară din Capitală şi din ţară.

În ultimele zile,mii de oameni au ieșit pe străziîn Bucureşti şi în marile orașe din țară. Protestatarii sunt împotriva obligativității de a purta mască și împotriva restricțiilor impuse de autorități.

Mai multe persoane au protestat și miercuri seară, în Piața Victoriei, față de restricțiile decise de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus. La fel ca în serile precedente, ei acuză „dictatura medicală” și cer libertate. Au fost, însă, mult mai puțini decât la protestele trecute.George Simion, coliderulAUR, spune căjandarmii i-au intimidat pe oameni.

Manifestanții s-au întâlnit în Piaţa Universităţii, apoi au plecat în marș pe traseul Universitate – Calea Moşilor – bulevardul Ştefan cel Mare – Piaţa Victoriei.

Ei au scandat ”Nu staţi la balcoane, că muriţi de foame!”, ”Libertate!” sau ”Demisia”. Majoritatea nu au purtatpasca de protecție corect sau nu au avut-odeloc, iar despre distanțare socială nici nu a putut fi vorba.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`