Amenințare pentru cei care-l insultă pe Vladimir Putin: „Legile ar trebui să fie mai dure”

Amenințare pentru cei care-l insultă pe Vladimir Putin: „Legile ar trebui să fie mai dure

Cetățenii care îl insultă pe Vladimir Putin ar putea fi pedepsiți mai aspru. Leonid Sluțki, președintele comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat, cere pedepse mai dure pentru care care jignesc președintele, informează TASS.

„Trebuie să aplicăm sancțiuni mai dure celor care-l insultă pe președinte”, a declarat Sluțki, într-un interviu.

În Blegia, pentru astfel de infracțiuni, făpașii pot fi condamnați la închisoare de la doi până la patru ani, în Franța se aplică amenzi de până la 45.000 de euro, iar în Germania se poate aplica închisoarea pentru o perioadă de la trei până la cinci luni, susține deputatul.

„Președintele apără țara, ne apără pe toți. Prin urmare, legile statului ar trebui să fie mai dure pentru a-l apăra pe șeful statului de astfel de insulte inadmisibile”,a mai transmis Sluțki.

În prezent, potrivit legislației în vigoare în Rusia, insulta adusă unui reprezentant al puterii aflat în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu 524 de dolari americani sua cu până la 360 de ore de muncă în folosul comunității ori până la un an de muncă corecțională.

Vladimir Putin, președinte pe viață în Rusia

Inițiativa lui Sluțki vine la scurt timp după ce a fost anunțat un proiect care l-ar putea menține în funcție pe Vladimir Putin încă 15 ani.

Proiectul aprobat în lectură finală de camera inferioară a Parlamentului Rusiei mai trebuie confirmat de cea superioară, Consiliul Federației și promulgat de președintele Vladimir Putin.

Inițiativa a fost realizată pentru a alinia „legislația electorală în acord cu noile norme ale Constituției”, în urma referendumului constituțional din vara anului 2020, când cetățenii ruși au decis că Vladimir Putin poate rămâne la putere până în anul 2036. Teoretic, liderul rus ar fi trebuit să se retragă la finalul mandatului curent, care-i expiră în anul 2024.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)