Alin Stoica, despre măsurile intră în vigoare de duminică: Piețele vor lucra la jumătate din capacitate. Terasele se vor închide la ora 18:00 (VIDEO)

Alin Stoica, despre măsurile intră în vigoare de duminică: Piețele vor lucra la jumătate din capacitate. Terasele se vor închide la ora 18:00 (VIDEO)

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a prezentat sâmbătă noile măsuri de restricție, la iesirea de la sedințaComitetului Municipal pentru Situații de Urgență.

În plus față de măsurile pe care le știți am mai avut unele precizări cu privire la transportul în comun. În primul rand pentru obligativitatea ca toți călătorii să fie informați despre obligativitatea de a purta mască. La STB se prevede obligativitatea respectării circuitelor de intrare pe ușa din față, ieșire pe cea din spate, urmărirea în timp real a aglomerației. La Metrorex, de asemenea trebuie urmărită aglomerarea, iar călătorii trebuie îndrumați astfel încât să se evite aglomerarea. În mall-uri se instituie obligativitatea de a se respecta o cotă de 7 metri pătrați pentru fiecare persoană.

Pentru vaccinare se pot depăși orele prevăzute pentru deplasarea în afara locuinței.

Magazinele respectă programul stabili adică până ora 18.00 în zile de weekend, măsura urmând a fi aplicată de mâine, urmând să respecte și măsura de o persoană pe 7 metri pătrați. În piețe, regula este sa folosească la jumătate capacitatea de persoanele pe care le pot deservi”, a spus prefectul.

Întrebat dacă măsurile care au fost adoptate pentru operatorii economici se aplică doar barurilor și restaurantelor, prefectul a răspuns: „Tot ce înseamnă servicii, toți comercianți, indiferent ca vând produse sau servicii. Și terasele se vor închide la ora 18:00”.

În ceea ce privește momentul în care Bucurestiul va depăși rata de infectare de 7,4 la mia de locuitori, prefectul a afirmat că vor intra în vigoare restricțiile pe tot parcursul săptămânii.

„Atunci se vor aplica orele respective și pentru restul zilelor, nu doar pentru weekend”, a spus Alin Stoica.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)