Un jandarm a fost arestat preventiv deoarece a agresat trei femei. O victimă a avut nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale

Un jandarm a fost arestat preventiv deoarece a agresat trei femei. O victimă a avut nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale

Tribunalul Militar Bucureşti a arestat preventiv un jandarm, după ce a agresat trei femei, una dintre acestea, respectiv iubita sa la acel moment, având nevoie de o săptămână de îngrijiri medicale. Totodată, un alt jandarm este cercetat în această cauză deoarece l-a ajutat pe colegul său să distrugă maşina uneia dintre victime.

Mai exact, marți, procurorii militari au dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi militari în cadrul Jandarmeriei Române, pentru violenţă în familie, distrugere, încălcarea ordinului de protecţie, două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faţă de unul dintre jandarmi, respectiv complicitate la infracţiunea de distrugere, faţă de cel de-al doilea jandarm, potrivit unui comunicat al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, citat de News.ro.

„În fapt, s-a reţinut că unul dintre inculpaţi a exercitat acte de violenţe faţă de o persoană de sex feminin cu care, la acel moment, avea relaţii similare căsătoriei, provocându-i acesteia multiple leziuni care au necesitat un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior, în scop şicanatoriu, prin folosirea unei substanţe chimice şi ajutat de cel de-al doilea inculpat, a procedat la degradarea autoturismului persoanei vătămate şi a încălcat obligaţiile impuse prin ordinul de protecţie emis în favoarea aceleaşi persoane vătămate”, conform sursei.

Mai mult, jandarmul a lovit şi ameninţat o altă femeie, în timp ce se aflau într-un local public.

De asemenea, el a agresat şi o a treia femeie, în condiţiile în care aceasta o însoţea pe fiica sa în vederea depunerii unei plângeri penale faţă de acesta la poliţie.

Astfel că agresorul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar miercuri Tribunalul Militar Bucureşti a decis arestarea preventivă a acestuia.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române: Situaţia era cunoscută

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au transmis că situaţia era cunoscută, iar jandarmului i-a fost retras armamentul şi i-au fost date atribuţii în unitate, el fiind sancţionat de patru ori pentru nerespectarea regulamentelor militare.

„Am cunoscut situaţia angajatului nostru şi am oferit concursul pe tot parcursul cercetărilor desfăşurate de organele de anchetă. De asemenea, la nivelul unităţii au fost luate mai multe măsuri preventive: retragerea armamentului individual, executarea unor atribuţii în cadrul unităţii (pentru a nu avea contact cu cetăţenii) şi introducerea într-un program de consiliere şi monitorizare psihologică. Precizăm că subofiţerul este angajat din iulie 2010, a fost evaluat psihologic în anul 2018, fiind declarat apt”, a spus Jandarmeria Română.

Instituția mai menționează că pentru nerespectarea regulamentelor militare, a fost sancţionat de patru ori, ultima dată în anul 2019.

„Suspendarea activităţii consiliilor de onoare pe timpul situaţiei de urgenţă şi alertă, precum şi existenta unui dosar penal au împiedicat desfăşurarea procedurilor interne de aplicare a unei sancţiuni disciplinare pentru comportamentul care aduce atingere onoarei militare.

Precizăm că este un caz izolat şi condamnăm astfel de comportamente care nu sunt acceptate în relaţiile sociale”, au adăugat reprezentanţii Jandarmeriei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”