Carantina a fost prelungită în Timișoara și în localitățile învecinate.

Carantina a fost prelungită în Timișoara și în localitățile învecinate.
Foto: facebook.com/PrefecturaBN

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, miercuri, pelungirea carantinei pentru Timişoara şi localităţile învecinate.

Prelungirea carantinei se aplică pentru 7 zile, în municipiul Timişoara şi în localităţileMoşniţa Nouă, Giroc, Ghiroda şi Dumbrăviţa, scrie news.ro.

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că i-a fost trimis răspunsul luiAlin Stoica, prefectul Municipiului București, cu privire la de ce nu intră Capitala în carantină, și spune că pe de o parte se bucură, dar pe de altă parte este „furios”.

„Mi-a fost trimis răspunsul prefectului municipiului București la întrebarea de ce nu intră capitala în carantină. L-am citit și pe de-o parte mă bucur, pe alta sunt foarte furios. Mă bucur pentru că invocă argumentele folosite de mine în cazul Timișoarei însă sunt foarte supărat pentru judecata cu dublă măsură”, a scrisAlin Stoica, miercuri, pe Facebook.

Rata de infectare a ajuns la Timișoara miercuri, 24 martie, la 8,43 la mia de locuitori, fiind în creștere de la 8,37.

În acest context, s-a propusprelungirea măsurii de carantină cu încă 7 zile pentru Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Ghiroda și Moșnița Nouă, de către DSP Timiș, analiză ce a fost transmisă și la INSP. Avizul de la INSP a venit deja în prima parte a zilei, iar miercuri, 24 martie, de la ora 12, s-a renunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Se așteaptă decizia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate