Aproape 1.100 de cazuri noi de COVID-19 în Capitală. Cluj, Ilfov și Timiș au peste 300. Cum arată situația la nivel județean

Aproape 1.100 de cazuri noi de COVID-19 în Capitală. Cluj, Ilfov și Timiș au peste 300. Cum arată situația la nivel județean
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri, 6.136 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național. Din numărul total de îmbolnăviri nou confirmate, Municipiul București a înregistrat 1.092 și este urmat din acest punct de vedere de județele Cluj (388), Ilfov (348), Timiș (304) și Brașov (225). La polul opus se află județele Olt (23), Brăila (34), Harghita (38) și Tulcea (46).

6.136 de cazuri noi de COVID-19 în România. Cum arată situația în Capitală și la nivel județean



137 de decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore, în România

Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 913.143 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat miercuri de GCS. Un număr de 819.799 de pacienți au fost declarați vindecați, în timp ce22.579 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Bucureștiul are în continuare o incidență mai mare de 6. Peste același prag se regăsesc și județele Timiș (6,13) șiIlfov (7,86).

Între 23 martie, ora 10, și 24 martie, aceeași oră,au fost raportate 137 de decese (69 bărbați și 68 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.

Potrivit autorităților, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.359. Dintre acestea, 1.351 sunt internate la ATI.

Același bilanț mai arată că, până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.549.158 de teste RT-PCR și 531.600 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.363 de teste RT-PCR (18.825 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.538 la cerere) și 11.878 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 66.639 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.892 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.442 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 88 de persoane, a mai precizat GCS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`