Klaus Iohannis și Florin Cîțu participă, miercuri, la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României

Klaus Iohannis și Florin Cîțu participă, miercuri, la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la prima acțiune din cadrul campaniei de împădurire în zona deșertificată din sudul României, care este inițiată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acțiunea va avea loc în orașul Dăbuleni din județul Dolj și este organizată în marja Zilei Internaționale a Pădurilor, tema din acest an fiind Restaurarea Pădurilor, transmite Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă. La eveniment vor fi prezenți și premierul Florin Cîțu împreună cu mai mulți membri ai Guvernului.

Președintele și premierul, prezenți laprima acțiune de împădurire dintr-o zonă deșertificată a țării

”Restaurarea și managementul sustenabil al pădurilor ne ajută să răspundem schimbărilor climatice și să protejăm biodiversitatea, pădurile adăpostind 80% din biodiversitatea terestră.

Președintele Klaus Iohannis va discuta cu autoritățile centrale și locale prezente la eveniment despre măsurile care vor fi luate pentru a accelera campania de împădurire pe terenuri degradate și nisipoase, o componentă importantă a Programului Național de Împăduriri.

În contextul schimbărilor climatice, trebuie intensificat efortul de împădurire mai ales în sudul României, în județe care au deficit de pădure și sunt mai expuse la deșertificare”, se arată în comunicatul Președinției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`