Andreea Moldovan: Nu se dorește un lockdown, dar suntem îngrijorați (VIDEO)

Andreea Moldovan: Nu se dorește un lockdown, dar suntem îngrijorați (VIDEO)
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Andreea Moldovan, secretar de Stat în Ministerul Sănătății, a declarat, luni că nu se dorește impunerea unul lockdown, însă autoritățile sunt îngrijorate de creșterea numărului de cazuri pozitive de coronavirus.

„Carantina este un cuvânt greu care ne este greu de suportat și nu îl dorim. Carantina, dacă ar fi să fie respectată, ar însemna că toată lumea stă acasă, nu mai iese nimeni pe nicăieri, exact cum a fost în perioada de urgență, ori așa ceva nu își dorește nimeni. Lockdown este un cuvânt prea dur și nu ni-l dorim niciunul dintre noi, pentru că este o restricție care în momentul actual poate fi puțin probabilă să poată fi implementată și nu se dorește. Dar este, clar, o situație care ne îngrijorează, este un număr mare de cazuri de pacienți pozitivi, este o rată crescută de pozitivitate în teste, este un număr mare de pacienți care ajung în terapie intensivă (…) Bineînțeles că se ia în calcul această măsură (de carantinare, n.r.). Această măsură, însă, este o decizie comună a mai multor instituții care sunt antrenate în acest lanț decizinal”, a spus aceasta.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Andreea Moldovan: Rog din suflet să se facă testarea în școli, pentru că ajungem la niște situații absolut tragice pentru copii

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, avertizează că lipsa testării pentru COVID-19 în școli poate duce la situații de-a dreptul dramatice. Apelul oficialului vine în contextul în care, la începutul lunii martie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că nivelul testărilor din școli este unui ”infim”, ținând cont de faptul că până la acea dată fuseseră utilizate mai puțin de 5.000 din totalul de 1,15 milioane de teste antigen destinate testării rapide a elevilor și a personalului din sistemul de învățământ.

”Aș vrea să mai fac un apel suplimentar la școli, pentru că am avut situația nepoțelei mele. Este un focar cu opt copii în clasă, care nu a fost deloc testată și există teste, există cabinet medical, există ordin comun al Ministerului Educației cu cel al Sănătății și totuși copiii nu au fost testați. (…) Fac un apel la cadrele didactice, la cadrele medicale din școli, la asistenții comunitari, să se implice în acest aspect de monitorizare și testare a copiilor în școli. Este un test similar cu cel al exudatului nazal, care se face. Trebuie cerut consimțământul părintelui, pentru că este vorba de minori, dar aceste teste trebuie să se facă, pentru că este important pentru copii, au atât rol diagnostic pentru copii, cât și rol preventiv pentru copiii din anturajul celui pozitiv. Rog din suflet să se facă această testare, pentru că neaplicarea ordinului duce la niște situații absolut tragice pentru copii și pentru familiile acestora, pentru că infecția se transmite”, a declarat secretarul de stat Andreea Moldovan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`