Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a declarat că nu exclude posibilitatea ca Municipiul București să intre în carantină. „Cu siguranță”, susține el invocând calculele ministerului, Capitala are o incidență a cazurilor mai mare decât cea raportată în bilanțul oficial.
Ministrul Sănătății, despre posibilitatea ca Bucureștiul să intre în carantină
Întrebat dacă Bucureștiul va intra în carantină, având în vedere căsunt carantinate 14 localități din jurul Capitalei, ministrul Sănătății a spus: „Nu putem exclude acest lucru, și după 6 la mie, și senzația mea e că vom ajunge acolo în câteva zile. Nicio măsură nu poate fi eliminată. O să revizuim toate criteriile pentru impunerea carantinei și o să vedem de asemenea dacă așa cum s-a procedat până acum, cu felul acesta de carantinare, care lasă locuri libere, trebuie să continue”, potrivit Digi24.ro.
Întrebat cum se va desfășura viața bucureștenilor în cazul în care Capitala va intra în carantină, Vlad Voiculescu a afirmat: „Aceleași măsuri cu care ne-am obișnuit, aceleași măsuri care se iau în carantină peste tot în țară”. Răzpunzând la întrebările jurnaliștilor, ministrul Sănătății a adăugat că una dintre măsuri va fi „foarte probabil” declarația pe proprie răspundere.
„Între a închide școlile și a închide centrele comerciale, cel puțin peste weekend, de exemplu, preferința mea și cred că a Guvernului este cât se poate de clară și cred că e preferința fiecăruia dintre noi”, a adăugat Vlad Voiculescu.
Ce a spus Vlad Voiculescu despre incidența din Capitală și care sunt datele raportate oficial
Ministrul Sănătății susține că, după calculele ministerului, Bucureștiul are „cu siguranță” o incidență a cazurilor mai mare decât cea raportată în bilanțul oficial.
Cel mai recent bilanț plasează Municipiul București la o incidență înregistrată la 14 zile de 5,33. Capitala a înregistrat 1.755 din cele 4.267 de cazuri noi raportate în datele oficiale de duminică.Cel mai mare oraș al țării se află în scenariul roșu, iar duminică autoritățile au prelungit pe o perioadă de 14 zile restricțiile anti-coronavirus aflate în vigoare.
Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 897.115 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, a anunțat duminică Grupul de Comunicare Strategică, care a precizat că806.200 de pacienți au fost declarați vindecați, iar22.208 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.