Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a precizat că ultimele informații de la Ministerul Sănătății, despre care spune că e responsabil de partea de testare în școli, arată că nici acum nu a fost depășit numărul de 5.000 de teste rapide efectuate, deși au fost distribuite 1,5 milioane. Demnitarul a catalogat nivelul de testare drept „infim” și „inadmisibil”, explicând că o soluție pentru această situație îngrijorătoare ar putea fi reprezentată de testele non-ivazive, care „pot fi chiar auto-administrate”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat de Tudor Mușat la „Actualitatea”, joi seară, pe B1 TV, cum stăm cu testarea elevilor și dacă nu s-a depășit nici acum numărul de 5.000 de teste rapide efectuate, ministrul Educației a precizat: „Astea sunt ultimele informații pe care le avem de la Ministerul Sănătății, deci un procent infim, inadmisibil, care sigur că e dat de indisponibilitatea personalului medical, dar și de reticența părinților pentru a-și exprima acordul expres cu privire la testarea copiilor care prezintă simptome sau a colegilor contacților acestor elevi care sunt confirmați pozitiv. Este îngrijorător, o rată extrem de mică de testare în școli. De aceea, am spus că soluția ar putea fi acele teste non-invazive, care pe de o parte nu necesită personal medical pentru administrare, ele pot fi chiar auto-administrate, am văzut bine în alte state europene, în alte școli, iar pe de altă parte sunt convins din discuțiile multiple pe care le-am avut cu părinți că ar fi mult mai ușor de acceptat, fiind considerate non-invazive sau a nu fi traumatizante, așa cum sunt considerate de către unii părinți aceste teste antigen rapide care au fost distribuite în beneficiul testării în școli, angajați și elevi”.
Întrebat care e pasul de la intenție, la materializare, sau mai exact cine ar trebui să pună în practică implementarea testelor non-invazive, ministrul Educației a răspuns: „Nu vreau să pasez responsabilitatea, dar în mod evident e Ministerul Sănătății responsabil cu această parte de testare. Sunt convins că se va găsi o soluție”.
Întrebat dacă a transmis formal această propunere către Ministerul Sănătății și care ar fi pasul de făcut în acest sens, Sorin Cîmpeanu a explicat: „E nevoie de mai mult decât un pas, e nevoie de o procedură de achiziție a acestor teste. E nevoie de bugetarea acestei achiziții. Sunt mai multe lucruri care trebuie să fie făcute”.
Întrebat cam care ar fi intervalul în care s-ar putea formaliza propunerea privind implementarea testelor non-invazive, demnitarul a afirmat: „Apreciez sincer eleganța formulării dumneavoastră, domnule Mușat, vă datorez un răspuns la fel de sincer. Nu știu să vă răspund!”.
În aceeași emisiune, ministrul Educației a vorbit și despre vaccinarea anti-COVID-19 a profesorilor, dar și despre orele remediale.