Președinții ICCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție)și CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) au părăsit dezbaterile cu privire la desființarea SIIJ (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție), organizate în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
Corina Corbu (ICCJ) și Bogdan Mateescu (CSM) au plecat după nici jumătate de oră de la debutul ședinței, care a început cu schimburi acide de replici între Stelian Ion, ministrul Justiției, Mihai Alexandru Badea – președintele Comisiei Juridice din partea USR și alți participanți.
Membrii comisiei au țipat, s-au contrazis fără încetare și și-au tăiat microfoanele.
În opinia liderilor ICCJ și CSM, discuțiile din cadrul Comisiei au fostpolitizate.
„Un astfel de comportament eu îl regret în Parlamentul României. Punctul nostru de vedere este scris. Optează CSM pentru o soluţie de echilibru. Trebuie încetată polarizarea societăţii şi polarizarea magistraturii!(…) Polarizarea din societate trebuie oprită, situaţia actuală nu este una fericită, însă nici situaţia anterioară nu a fost perfectă, în ciuda progreselor fantastice pe care le-au făcut instituţiile judiciare”, a declarat Bogdan Mateescu, după ce a ieşit din sala de şedinţe, informează ȘtiriPeSurse.
„Este o ședință nepotrivită pentru statutul unui magistrat. Credeam că va fi o discuție echilibrată, cu argumente juridice. Un astfel de comportament îl regret că există în Parlamentul României (…) Din păcate, am văzut în presă și iată este loc de garanții ( n.r. – despre avizul CSM privind trimiterea în judeacată a magistrațiilor) Nu ar trebuie să vorbim despre o superimunitate pentru că această discuție despre garanții pe care am cerut-o insistent în numele unei părți însemnate din magistratura, a fost închisă brutal de apariții dese la televizor calificând superimunități”, a mai precizat Mateescu, potrivit Hotnews.