Italia: Carantina va fi recomandată și pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19

Italia: Carantina va fi recomandată și pentru persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19
Foto: facebook.com/PrefecturaBN

Vaccinarea nu va determina eliminarea restricțiilor impuse împotriva răspândirii COVID-19, în Italia. Pe fondul răspândirii noilor variante de coronavirus, Italia a emis noi recomandări pentru populaţie. Printre acestea figurează și carantinarea celor care s-au vaccinat împotriva noului coronavirus. De asemenea, rămâne în vigoare recomandarea care vizează menținerea unei distanțe de 2 metri în public, între persoane, ca măsură de protecție.

Aceste recomandări sunt incluse într-un nou raport elaborat de mai multe organisme sanitare italiene, de Agenţia Naţională a Medicamentului şi de Ministerul Sănătăţii. ”Cu toate că distanţa minimă (între două persoane) continuă să fie de un metru, este recomandabil să o creştem la doi metri, atunci când este posibil şi în special în toate situaţiile în care masca poate fi dată jos”, se menţionează în document.

Autorităţile sanitare italiene insistă totodată că şi persoanele care s-au vaccinat, dacă s-au aflat în contact apropiat cu o persoană pozitivă la SARS-CoV-2, ”trebuie să adopte aceleaşi indicaţii preventive valabile pentru o persoană care nu a primit vaccinul, indiferent de tipul de vaccin primit, numărul de doze şi timpul scurs” de la administrare.

Chiar dacă o persoană a fost vaccinată şi nu are simptome, trebuie ”să respecte cele 10 zile de carantină de la ultima expunere, după un test antigen negativ sau un test molecular la a 10-a sau a 14-a zi de la ultima expunere”.

Pentru aceia care au intrat în contact cu o persoană pozitivă, ”aceştia trebuie să încheie carantina cu 10 până la 14 zile înainte de a putea fi vaccinaţi”.

În document sunt confirmate indicaţiile de vaccinare pentru persoanele care au trecut deja prin boală şi se recomandă ”să se aibă în vedere administrarea unei doze unice doar atunci când administrarea vaccinului se realizează la cel puţin trei luni şi la maximum şase luni după infectare”. Sunt exceptate persoanele cu boli imunitare care, chiar dacă au trecut prin boală, ”vor trebui să se vaccineze cât mai repede cu putinţă şi cu un ciclu de vaccinare de două doze”.

Raportul avertizează că inclusiv persoanele vaccinate, ”chiar dacă au un risc redus, se pot infecta cu SARS-CoV-2, dat fiind că niciun vaccin nu este 100% sigur, iar răspunsul imun la vaccinare poate varia de la un subiect la altul şi deocamdată nu a fost definitiv”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară