Ministrul Sorin Cîmpeanu a vorbit despre situația de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din municipiul Iași, unde învățătorul Constantin Șerban este acuzat că îi umilește, amenință și înjură pe copiii din clasa a II-a, și a subliniat că „Ministerul Educației nu tolerează nicio atitudine de abuz fizic sau emoțional din partea niciunui cadru didactic și solicită inspectoratului școlar și unității de învățământ luarea măsurilor legale care se impun pentru protejarea interesului superior al elevului”.
„În urma informațiilor cu privire la faptele prezumate de abuz verbal și emoțional față de elevii de clasa a II-a, săvârșite de cadrul didactic pentru învățământ primar de la Iași, precizăm următoarele:Ministerul Educației nu tolerează nicio atitudine de abuz fizic sau emoțional din partea niciunui cadru didactic și solicită inspectoratului școlar și unității de învățământ luarea măsurilor legale care se impun pentru protejarea interesului superior al elevului”, a scris Sorin Cîmpeanu, marți, pe Facebook.
Ministrul Educației a precizat că „la acest moment se desfășoară cercetarea disciplinară la nivelul școlii, urmând ca, în cursul zilei de miercuri, 17 martie 2021, Consiliul de Administrație al unităţii școlare să analizeze raportul acestei comisii și să dispună sancțiunile care se impun, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.
„De asemenea, a fost declanșată o acțiune de audit managerial la Școala Gimnazială «Mihai Codreanu»- Iași, în cadrul căreia Inspectoratul Școlar Județean Iași verifică, printre altele, modul în care conducerea unității școlare a gestionat sesizările repetate ale unor părinți la adresa cadrului didactic, având în vedere faptul că acesta a fost subiectul unor sesizări repetate”, a mai afirmat demnitarul.
În plus, spune el, „în cursul zilei de vineri, 19 martie, ISJ Iași va analiza și va dispune măsuri corespunzătoare, raportate la rezultatele acestui audit managerial, în Consiliul de Administrație”.
„Îmi exprim convingerea că toate aceste verificări vor fi obiective, fără implicarea factorului politic, iar măsurile dispuse vor proteja interesul superior al elevului și vor sancționa un comportament nu doar prezumat, ci probat prin argumente solide, cu o riguroasă aplicare a prevederilor legale în vigoare”, a adăugat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
În urma informațiilor cu privire la faptele prezumate de abuz verbal și emoțional față de elevii de clasa a II-a,…
Publicată de Sorin Mihai Cimpeanu peMarţi, 16 martie 2021