Alexandru Rafila, despre vaccinul împotriva COVID-19, produs de AstraZeneca: „Opinia mea este că e bun şi sigur”

Alexandru Rafila, despre vaccinul împotriva COVID-19, produs de AstraZeneca: Opinia mea este că e bun şi sigur
Foto: Facebook / Alexandru Rafila

Vaccinul de la AstraZeneca este sigur, având în vedere că a fost folosit la peste 17 milioane de persoane la nivel global, fără să fie probleme deosebit de grave, consideră Alexandru Rafila:

„Vaccinul de la AstraZeneca a fost folosit la peste 17 milioane de persoane la nivel global, fără să fie probleme deosebite. Au apărut câteva situaţii în Italia, Norvegia, Danemarca în care au apărut tromboze la anumiţi pacienţi. Problema este că trebuie stabilit dacă aceste lucruri au apărut după vaccinare sau de la vaccinare. Sunt două lucruri total diferite.

Adică este pur şi simplu un eveniment care s-ar fi întâmplat oricum la un anumit procent şi se pare că, din informaţiile pe care le am eu de la Agenţia Europeană a Medicamentului, proporţia de persoane care a suferit astfel de probleme de sănătate nu este mai mare în niciun fel faţă de populaţia care nu a fost vaccinată, dar lucrurile acestea sigur că trebuie investigate, asta este procedura normală. Întotdeauna când apare o suspiciune, lotul cel puţin vaccin care este implicat este oprit de la utilizare.

Ulterior, după ce se lămuresc lucrurile, vaccinarea poate continua. Opinia mea este că este un vaccin bun şi sigur”, a afirmat Alexandru Rafila, luni într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

De asemenea, Alexandru Rafila a mai precizat că vaccinarea trebuie să continue în ciuda suspiciunilor din ultima perioadă.

„Nu, nu trebuie sistată. Eu nu consider că imunizarea trebuie sistată, dar trebuie sistată imunizarea cu loturile suspecte. Ceea ce este cu totul altceva”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`