Nouă state UE au cerut Comisiei Europene să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor maşinilor cu motoare diesel sau pe benzină

Nouă state UE au cerut Comisiei Europene să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor maşinilor cu motoare diesel sau pe benzină

Nouă state membre ale UE au cerut Comisiei Europene să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor maşinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină în blocul comunitar, scrie Reuters.

Țările au trimis Comisiei o scrisoare cerând politici ambiţioase la nivelul UE pentru a limita emisiile de gaze din sectorul transporturilor. Printre aceste politici se află stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de maşini şi camionete noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină.

„Trebuie să accelerăm tranziţia verde a transportului rutier, iar legislatorii trebui să trimită semnale clare producătorilor auto şi consumatorilor din UE”, a afirmat ministrul danez al Mediului, Dan Jorgensen.

Pe lângă Danemarca, alte state care s-au alăturat iniţiativei sunt Austria, Belgia, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg şi Malta.

Vânzările de automobile electrice şi hibride în Uniunea Europeană s-au triplat anul trecut, depăşind pragul de un milion de unităţi, fiind responsabile pentru mai mult de 10% din numărul total de vehicule vândute, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pe lângă faptul că trebuie să îndeplinească noile ţinte stricte privind emisiile de carbon introduse în UE, producătorii auto au beneficiat şi de subvenţiile guvernamentale pentru vehiculele electrice, subvenţii care au fost incluse în programele naţionale de revenire din pandemie, în special în Franţa şi Germania. În consecinţă, în 2020, vânzările de vehicule complet electrice s-au dublat până la 538.772 unităţi, de la 247.854 unităţi în 2019.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`