Cum să dormi bine în condiții stresante, în timpul unei pandemii?

Cum să dormi bine în condiții stresante, în timpul unei pandemii?

Pandemia de COVID-19 a schimbat multe lucruri în viața oamenilor, a adus stres, incertitudini, iar acum, în acest an a produs și o serie de sentimente intense și întrebări cu privire la vaccinuri. Mulți oameni se confruntă cu stări de anxietate și au devenit mai precauți, iar asta le-a afectat și calitatea somnului.

Cei care se luptă cu probleme de somn, din cauza acestei pandemii, pot ține cont și de următoarele sugestii oferite de oamenii de știință cu privire la îmbunătățirea calității somnului.

Oferă-ți obiceiuri bune de somn

Indiferent dacă ești stresat sau ai o stare de spirit rea, încearcă să te calmezi măcar seara, când ajungi acasă, pentru a preveni nopțile de somn nedormite.

Dacă te confrunți cu probleme de sănătate, mergi la medic înainte ca acestea să se agraveze. Boala și disconfortul creat de ea, cum este de exemplu durerea, va cauza probleme de somn. Dificultatea de a adormi este cauzată și de afecțiuni mentale, precum depresia, care necesită tratament medical.

De asemenea, problemele de somn apar și din cauza stresului, a bolilor cardiace, apneei de somn, abuzului de alcool și droguri, etc. Unele studii recente arată că multe boli gastrointestinale afectează ciclul de somn-veghe (zi-noapte).

Dacă ești afectat de gânduri noaptea, încearcă să le oprești atunci când te culci, pentru a preveni insomnia. Cercetătorii au arătat într-un studiu, din 2020, că la oamenii obosiți (care au deficit de somn) apare o creștere de aproximativ 50% a gândurilor intruzive, comparativ cu oamenii care au avut un somn mai bun.

Studiul demonstrează impactul pe care îl poate avea somnul asupra sănătății mentale. Gândurile negative și tulburările emoționale, ce apar din cauza lipsei de somn, pot crea un cerc vicios. Suferința emoțională creată poate agrava tulburările de somn și deci va afecta calitatea somnului ce este necesar pentru restabilirea sănătății.

Evită stimulentele precum cafeaua, cu cel puțin 5 ore înainte de culcare, dacă vrei să ai un somn profund și de calitate. Pentru a te odihni bine trebuie să-ți respecți orele de somn și să eviți lumina albastră de la ecranele dispozitivelor electronice cu cel puțin două ore înainte de a te culca.

Plantele pentru apartament

Anumite plante de apartament nu numai că arată uimitor, dar pot îmbunătăți calitatea aerului în dormitor, umiditatea în interior și calitatea somnului. Printre acestea se află: lavanda, iasomia, ficusul, Aloe Vera, crinul de Paște, gardenia, limba-soacrei (Sansevieria). Astfel de plante te ajută să adormi și să ai un somn mai bun.

Meditația contribuie la relaxare

Oamenii stresați, care au dificultăți în a adormi, practică meditația pentru a-și calma mintea și relaxa corpul. Exercițiile care încurajează aplicarea unor metode de respirație și a unor mișcări ale corpului ajută la eliberarea stresului și a tensiunii din corp, îmbunătățesc calitatea somnului, cresc eficiența și durata acestuia.

Prin meditație se crește nivelul de melatonină, care induce starea de somn.

Muzica relaxantă îmbunătățește calitatea somnului

Principalele simptome ale tulburărilor de somn sunt:

  • dificultatea de a adormi, oboseala diurnă
  • somnolență în timpul zilei
  • iritabilitatea, tensiunea, anxietatea
  • depresia, creșterea în greutate, lipsa de concentrare
  • mișcările neobișnuite în timpul somnului.

Dacă ai tulburări de somn le poți ameliora ascultând muzică relaxantă seara. De pildă, muzica budistă are efect sedativ, poate promova un somn mai bun, mai profund.

Lenjeria de pat pentru a dormi mai bine

Dacă lenjeria de pat este dintr-un material bun, vei dormi cu siguranță mai bine. Bumbacul 100% și bumbacul satinat sunt cele mai apreciate materiale. Poți vedea singur asta în oferta la lenjerii pentru pat pe CumparaMisim.ro. Pentru a avea un somn odihnitor, materialele din care sunt fabricate produsele pentru pat trebuie să fie antialergice, respirabile, lavabile la minim 60 de grade Celsius, moi, plăcute la atingere și ușor de călcat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`