Vicepremierul Dan Barna a precizat cănu există niciun conflict între premierul Florin Cîţu şi ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu.
„Nu există niciun fel de conflict între premierul Florin Cîţu şi Vlad Voiculescu. Chiar în această dimineaţă am avut o întâlnire cu Vlad şi cu premierul, discutând lucrurile fireşti, lucrurile de agenda zilei. Deci ideea că ar fi un conflict şi că lucrurile ar fi foarte tensionate nu e reală. Vlad Voiculescu are toată susţinerea mea şi a USR-PLUS. Nu se pune problema de nicio remaniere. Lucrurile sunt foarte clare. Transparenţa este o valoare pe care am adus-o în acest Guvern şi vom continua să rămânem foarte fermi pe această direcţie, iar campania de vaccinare trebuie să îşi atingă obiectivele pe care ni le-am propus, să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate, apoi la 7 milioane, astfel încât uşor-uşor să reintrăm într-o logică se societate deschisă şi sănătoasă”, a declarat joiDan Barna.
PremierulFlorin Cîțua trimisCorpul de Controlla Ministerul Sănătății, informeazăDigi24, care citează mai multe surse. Acestea mai susțin că verificările au legătură cu un atac informatic la Registrul electronic național de vaccinare. Cîțu a trimisCorpul de Controlși la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Miercuri,Florin Cîțua declarat că a descoperit mai multe probleme în comunicarea legată de testare, dar și de campania de vaccinare. El le-a cerut ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, și coordonatorului campaniei, medicul militar Valeriu Gheorghiță, să explice datele apărute în spațiul public pentru a elimina orice speculație.
Cîțu a insistat că nu are nicio problemă cu informațiile prezentate de Ministerul Sănătății despre campania de vaccinare și testare, doar că anumite instituții au fost deranjate că nu s-a primit avizul pentru publicarea datelor.
„Înțeleg că se formează în opinia publică imaginea că s-au vaccinat din personalul militar persoane care nu trebuiau să se vaccineze, ceea ce este un lucru foarte grav. Dacă există dovezi în acest sens, cei care au publicat datele trebuie să le susțină, trebuie să le explice. În momentul acesta nu știu dacă sunt realități. Aștept și eu de la cei care au publicat baze de date să ne explice dacă este adevărat așa ceva”,a mai declarat Florin Cîțu.