Guvernul ar putea prelungi măsura privind scutirea de la plata impozitului specific în HoReCa. Ce a declarat premierul Florin Cîțu

Guvernul ar putea prelungi măsura privind scutirea de la plata impozitului specific în HoReCa. Ce a declarat premierul Florin Cîțu
Foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernul ia în calcul să prelungească până la vară măsura privind scutirea de la plata impozitului specific în domeniul HoReCa, a anunțat premierul Florin Cîțu, care a precizat că așteaptă de la Ministerul Finanțelor o propunere în acest sens.

Premierul, despremăsura privind scutirea de la plata impozitului specific în HoReCa

„Impozitul specific nu a fost plătit şi nu se plăteşte până în martie anul acesta, începând cu starea de urgenţă şi până în martie anul acesta, şi pentru că sunt restricţii în continuare ne gândim să prelungim lucrul acesta, deci impozitul specific pentru acest sector nu a fost plătit. Autorităţilor locale, printr-o ordonanţă, li s-a dat voie să reducă chiria, la cerere, până la 50%. A existat IMM Invest şi v-am spus, între primele 3-4 domenii erau restaurante şi domeniul respectiv (HORECA – n.r.). Şomajul tehnic şi, după aceea, măsura de plată a 41,5% din salariu pentru cei care sunt tot din şomaj tehnic, tocmai aceasta a făcut un lucru foarte important, a menţinut locurile de muncă. Deci nu a fost niciun cost pentru antreprenori”, a declarat, joi, prim-ministrul Florin Cîțu.

Florin Cîțu: Guvernul a aprobat prelungirea IMM Invest pe 2021

La finalul ședinței de Guvern de miercuri, premierul a anunțat că Guvernul a aprobat prelungirea IMM Invest pe 2021.

„A fost aprobat programulIMM Invest, prelungirea pe 2021 care include și Agro Invest, programul destinat fermierilor. Anul trecut au fost mai multe probleme și am văzut nevoia de a crea un program special pentru fermier, cu un plafon de 1 miliard de lei. Am înțeles că suma e aproape solicitată deja și dacă e nevoie vom avea grijă să o suplimentăm. A fost aprobat și proiectul de OUG pentruIMM Factor, la fel cu un plafon de 1 miliard. Două OUG foarte așteptate de mediul de afaceri.Anul trecut ele au susținut economia și rezultatele bune obținute, cu cea mai mare creștere economică din trimestrul 4 din UE, cu menținerea locurilor de muncă. E și rezultatul acestor programe”, spunea prim-ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`