Bacalaureatul de toamnă: 116 elevi au fost eliminați pentru copiat la proba scrisă de limba română

Bacalaureatul de toamnă: 116 elevi au fost eliminați pentru copiat la proba scrisă de limba română

Nici sesiunea de toamnă a Bacalaureatului nu este lipsită de incidente. La prima probă scrisă, de limba română, desfășurată luni, au fost eliminaţi 116 elevi din sălile de examen din cauza tentativelor de fraudă, informează Ministerul Educaţiei, potrivit Mediafax.

Potrivit raportului, elevii au recurs la utilizarea telefoanelor mobile, a dispozitivelor auditive sau a materialelor auxiliare nepermise. Ca urmare, ei pierd pentru două sesiuni dreptul de a susţine examenul. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat municpiul Bucureşti (33) şi judeţul Bihor (zece).

Marţi, 28 august, elevii care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale susţin proba scrisă de limbă maternă.

Proba obligatorie a profilului este programată miercuri, 29 august, iar proba la alegere a profilului şi specializării (ultima)- vineri, 31 august.

În data de 2 septembrie vor fi afişate primele rezultate (până la ora 16.00) şi vor fi depuse contestaţiile (16.00 – 20.00). Acestea vor fi soluţionate în intervalul 3-4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 5 septembrie.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)