MApN face precizări în scandalul datelor referitoare la vaccinare: Acuzele publice la adresa ministerului şi a personalului militar sunt de neînţeles

MApN face precizări în scandalul datelor referitoare la vaccinare: Acuzele publice la adresa ministerului şi a personalului militar sunt de neînţeles
Foto: Hepta - Zuma Press / Md Rafayat Haque Khan

Ministerul Apărării Naţionale a făcut precizărimiercuri în scandalul publicării datelor referitoare la vaccinare, anunțând că acuzele publice la adresa ministerului şi a personalului militar sunt de neînţeles.

„Subliniem faptul că unele exprimări din spațiul public induc ideea falsă că centrele de vaccinare organizate de MApN ar fi destinate doar pentru personalul militar fiind, chipurile, menite să acorde un tratament privilegiat acestuia, pe baza unor practici și proceduri netransparente, în detrimentul populației civile”, transmiteMinisterul Apărării într-un comunicat de presă.

„Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare și personal civil în activitate în cadrul ministerului”, se mai precizează în comunicatul Ministerului condus de Nicolae Ciucă.

Iar „diferența până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, până în prezent, în centrele MApN este reprezentată de veterani de război, pensionari militari și membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidități)”, arată Ministerul Apărării.

De asemenea,Ministerul Apărării mai precizează că înscrierea personalului său pentru vaccinare se face respectând prevederile strategiei naționale, „în Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 de structurile în care acesta activează, prin operatori speciali desemnați”.

„Vaccinarea a mai puțin de 20.000 de cadre militare și personal civil în activitate din MApN, dintr-un total de aproape 2 milioane de români imunizați până în prezent, nu poate fi considerată un privilegiu, ci o stare de normalitate”

„În ceea ce privește vaccinarea în centrele de vaccinare organizate de MApN a membrilor de familie ai personalului menționat mai sus (soț sau soție, copii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, aceasta este posibilă doar în cazul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite prin Strategia națională de vaccinare pentru fiecare etapă. Ministerul Apărării Naționale a depus toate eforturile și a luat toate măsurile pentru respectarea strictă a priorităților și criteriilor de eligibilitate la vaccinare. În situațiile punctuale unde se va constata că aceste reguli nu au fost respectate, vor fi luate de urgență măsurile legale, asemenea situații nefiind tolerate de conducerea MApN.

Pentru asigurarea deplinei transparențe privind desfășurarea procesului de vaccinare, conducerea MApN a solicitat Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 publicarea constantă a datelor privind activitatea centrelor de vaccinare coordonate de MapN”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`