Un deces a fost confirmat în cursul zilei de marți, pe pârtia de schi Drumul Roșu, de la Poiana Brașov. Turistul a fost răpus în urma unei crize de epilepsie. Victima a primit ajutor de la personalul aflat în zonă – monitori, salavamontiști și turiști, respectiv medici SMURD, însă nu a avut șanse de supraviețuire.
Persoana care a decedat în urma creizei de epilepsie, în timp ce schia, avea 36 de ani. Victima a fost găsită în stop cardio-respirator. Imediat, monitorii de schi au făcut manevre de resuscitare, însă fără efect.
Salvamont Brașov a oferit mai multe precizări în urma nefericitului eveniment.
„În jurul orei 11, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost anunțat, cu privire la un turist, care a suferit o criză de epilepsie în timp ce schia pe pârtia Drumul Roșu.
Echipa de prim răspuns ajunsă la locul solicitării a găsit o persoană de 36 de ani, în stop cardio respirator, cu manevre de resuscitare în curs, făcute de monitorii de schi. Salvamontiștii au preluat cazul și au cerut sprijin medical avansat.
Câțiva turiști, medici, ne-au oferit sprijinul, până când echipajele SAJ și SMURD au fost aduse la locul incidentului. S-au continuat manevre de resuscitare, neîntrerupt, timp de peste o oră, din păcate fără rezultate”, au explicat reprezentanții Salvamont Brașov.
Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.